Statele Unite doresc ca până în 2027 Europa să preia majoritatea capabilităţilor de apărare convenţională ale NATO, le-au declarat reprezentanţi ai Pentagonului unor diplomaţi europeni la Washington în această săptămână, transmite sâmbătă Reuters.
Răgazul scurt stabilit de SUA i-a făcut pe unii oficiali europeni să considere nerealist planul american.
Mesajul Pentagonului, transmis într-o întâlnire cu delegații europeni
Mesajul Washingtonului, confirmat de cinci surse familiare cu acest dosar, inclusiv un demnitar american, a fost transmis la o întâlnire desfăşurată la Washington în această săptămână la care au participat membri ai Pentagonului însărcinaţi cu supravegherea politicii NATO şi câteva delegaţii europene.
În timpul întâlnirii, reprezentanţii Pentagonului au indicat că Washingtonul nu este mulţumit de eforturile făcute de Europa pentru a-şi spori capabilităţile defensive după începerea invaziei ruse în Ucraina în 2022.
Mutarea acestei responsabilităţi de la SUA la membrii europeni ai NATO va schimba dramatic modul în care Statele Unite, ţară fondatoare a Alianţei Nord-Atlantice, lucrează cu cei mai importanţi parteneri militari ai săi, remarcă Reuters.
Reprezentanţii Washingtonului le-au transmis europenilor că, în cazul în care Europa nu respectă data limită 2027, SUA nu vor mai participa la unele mecanisme de coordonare a apărării NATO, au declarat sursele citate care au solicitat anonimatul.
Unii membri ai Congresului american sunt îngrijoraţi de mesajul Pentagonului transmis europenilor, a spus o oficialitate americană.
Capabilităţile de apărare convenţională includ active non-nucleare, mergând de la trupe la arme şi de la intelligence la rachete. Nu este clar dacă data limită 2027 reprezintă poziţia administraţiei Trump sau doar opiniile unor membri ai Pentagonului. În prezent există dezacorduri semnificative la Washington în legătură cu rolul militar pe care SUA ar trebui să îl joace în Europa.
Solicitat să comenteze, un reprezentant al NATO a afirmat că membrii europeni ai Alianţei au început să-şi asume mai multe responsabilităţi pentru securitatea continentului lor, dar el a refuzat să se pronunţe asupra datei limită 2027.
Aliaţii au recunoscut nevoia de a investi mai mult în apărare şi de a muta povara privind apărarea convenţională de la SUA către Europa, a precizat oficialul.