Acum, Bolsonaro se recuperează la terapie intensivă, transmite Reuters. Jair Bolsonaro, în vârstă de 70 de ani, este conştient şi se simte ”foarte bine” în secţia de terapie intensivă, unde va rămâne pe perioada recuperării sale lente, le-au declarat jurnaliştilor medicii de la DF Star Hospital.
A cincea intervenţie chirugicală la care a fost supus Bolsonaro
Aceasta a fost cea de-a cincea intervenţie chirugicală la care a fost supus Bolsonaro după ce a fost înjunghiat în 2018. Fostul preşedinte de dreapta a fost spitalizat vineri după ce a acuzat dureri abdominale puternice în timpul unui eveniment cu susţinători în nord-estul ţării, ceea ce l-a obligat să întrerupă un turneu în regiune menit să strângă sprijin înaintea procesului pe care îl va avea la Curtea Supremă. El a fost transferat în cursul nopţii de sâmbătă la Brasilia, unde locuieşte.
De ce a fost o intervenţie chirurgicală complicată
Intervenţia chirurgicală a fost una complicată date fiind operaţiile sala anterioare şi rana prin înjunghiere, însă procedura de duminică nu a avut complicaţii şi rezultatul este satisfăcător, au spus medicii, care au limitat deocamdată vizitele la spital la familia pacientului, notează Agerpres.