Cîrstea (35 ani, 35 WTA) a câștigat după o oră și 18 minute de joc, scor 6-3, 6-2.
Românca s-a impus în toate cele patru partide directe cu Mertens (30 ani, 19 WTA). În 2016, a învins-o pe 6-3, 6-0 în turul al treilea al calificărilor la Roland Garros, în 2018 a câștigat cu 7-5, 6-4, în turul al doilea la Doha, iar în 2021 s-a impus cu 6-1, 7-6 (7/3), în finala de la Istanbul.
Cîrstea și-a asigurat un cec de 105.720 de dolari și 120 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi o americancă, învingătoarea dintre Alycia Parks și Coco Gauff.
Într-un meci din turul secund, Ruse (28 ani, 73 WTA) a fost învinsă de americanca Madison Keys (31 ani, 18 WTA), a 15-a favorită, cu 6-3, 6-0, după 67 de minute.
Keys conduce acum cu 3-0 în meciurile directe cu Ruse, pe care a învins-o anul trecut în turul al doilea la Australian Open, în drumul său către trofeu, cu 7-6 (7/1), 2-6, 7-5, și tot în 2025, în primul tur la Wimbledon, cu 6-7 (4/7), 7-5, 7-5.
Ruse s-a ales cu un cec de 36.110 dolari și 35 de puncte WTA.