De când a plecat, am scris atâtea rânduri încât mereu mă întreb ce aș mai putea să scriu. E 7 iunie și ea ar fi făcut 36 de ani. Dacă n-ar fi plecat. Rodica Mitu, colega noastră de la DC News, ar fi împlinit astăzi 36 de ani. Scrisul despre ea este o formă de terapie pentru noi, cei care am mai rămas pe aici o vreme.
Își dorea foarte mult să aibă privilegiul să îmbătrânească. Nu prea înțelegea cum puteam eu să-mi doresc să ajung la maximum 60 de ani când ea își dorea să prindă 85 de ani cu Prosecco în pahar. Sau cu Cappuccino. Mă plângeam că nu vreau să mă văd cu riduri în fața unui om care nu mersese niciodată. De când s-a născut. Își făcea planuri de viață, de copii, avea și nume pentru fetița ei pe care o aștepta cândva - Victoria. Un fel de încununare a propriei vieți. Cum altfel să lase ceva din ea în lume, dacă nu printr-o fetiță care să poarte numele propriei sale povești? Că așa a fost viața ei. O victorie.
Spunea cândva că alături de noi putea fi autentică, fără teama de a fi judecată pentru roțile cu care mergea. Cum am fi putut să o judecăm după roți? O judecam după zâmbetul ei, după râsul ei care umplea orice cameră în care intra.
Când îi împingeam căruciorul, vedeam lumea cu alți ochi. Știți când mergeți pe stradă și nu vă bagă nimeni în seamă? Eh, când împingeam de cărucior, toată lumea se uita la noi.
„Stai liniștită, așa se uită oamenii de când m-am născut. Sunt obișnuită”, îmi spunea. Și zâmbea. Și le zâmbea.
Ne-a promis că va sta cu noi la fiecare aniversare, la fiecare Crăciun sau la fiecare moment important. Probabil că o face, de fapt. Nu știu ce am făcut să merităm un om atât de minunat precum a fost ea. Chiar dacă astăzi nu o mai vedem. Dar o simțim.
Rodica accepta în jurul ei doar oameni cu care avea conexiuni puternice, care o iubeau și pe care îi iubea, oameni cu care putea discuta ore întregi despre orice. Și am avut norocul să fim printre ei. Și pentru asta îi mulțumim. Îi mulțumim ei, dar îi mai mulțumim cuiva care va citi aceste rânduri: mamei ei, o mamă care a pus tot ce a avut mai bun în Rodi. Și când spun tot, mă refer la tot, la o viață de om pe care i-a dedicat-o în întregime. Nu doar i-a dat viață. E mai mult de atât și n-am ajuns la atâta înțelepciune încât să exprim în cuvinte. Plus că pentru multe lucruri nu există nici definiții sau explicații.
De ce ea?... Nu ne mai întrebăm demult. Că n-am primi niciun răspuns și nu am înțelege oricum. Ea sigur ar găsi o explicație firească. Noi nu avem cum. Găsea explicație și motivație pentru orice. La ea nu exista „nu se poate”. Până pe 31 ianuarie, când s-a încheiat lupta ei.
Dar azi n-avem voie să fim triști. Noi, cei care am iubit-o. Azi putem bea Prosecco și Cappuccino în cinstea ei.
La mulți ani, Rodi! În inimile noastre nu ai rămas la 32 de ani. Acolo continui să crești. Și rămâi, în fiecare zi, sufletul redacției DC News. La mulți ani, Rodi! Acolo unde ești, sperăm că există și Prosecco, și Cappuccino. Să-ți fie cerul numai lalele galbene!
Rodica Mitu a fost redactor-șef adjunct DC News. A plecat puțin la vârsta de 32 de ani. Vă invităm să-i citiți aici cartea: https://media.dcnews.ro/other/202303/rodica-mitu-carte-dator-cu-o-moarte_99070700.pdf