Compania germană producătoare de armament Rheinmetall a prezentat la târgul de specialitate de la Paris un lansator mobil de drone, pe care intenţionează să îl producă în Germania, la Neuss, în apropiere de Duesseldorf, informează marţi dpa.
Lansator capabil să desfășoare până la 18 drone
Sistemul este amplasat într-un container unde pot fi depozitate până la 18 drone, din care pot fi lansate mai multe simultan, sub forma unei salve, conform descrierii făcute de producător.
Dronele numite FV-014 sunt teleghidate, au o autonomie de până la 70 de minute şi o rază de acţiune de circa 100 de km, precizează Rheinmetall. Pot transporta o încărcătură utilă de circa patru kilograme de exploziv, cu detonatorul inclus. O dată lansate, aparatele fără pilot nu mai pot ateriza, fiind prevăzute şi înarmate doar pentru misiuni de atac.
Controlul poate fi efectuat de un operator uman sau de o inteligenţă artificială care oferă asistenţă la identificarea şi urmărirea ţintelor, deşi procesul de decizie este lăsat şi în acest caz tot pe seama omului.
Prăbușire controlată în lipsa țintei
Dacă nu găsesc o ţintă în intervalul de timp alocat misiunii, dronele sunt programate să se prăbuşească controlat în zone unde nu este probabil să producă pagube.
Fabrica de la Neuss este modificată pentru armament, după ce a aparţinut unui furnizor pentru industria auto, şi va produce drone, sateliţi şi turele pentru vehicule de apărare antiaeriană.
Timo Haas, şeful diviziei de sisteme digitale a Rheinmetall, a declarat că Lansatorul Containerizat de Rachete (CML) va putea fi utilizat şi cu drone sau rachete de la alţi producători, notează Agerpres.
Compania Rheinmetall va produce echipamente militare și pentru România, după ce Guvernul Bolojan a aprobat implicarea în programe de înzestrare derulate prin mecanismul european SAFE. Contractele semnate au generat, în ultimele luni, discuții în spațiul public privind procedurile de atribuire și impactul lor asupra industriei naționale de apărare.