DCNews Stiri Reza Pahlavi, prințul moștenitor iranian, stropit cu lichid roșu la Berlin după ce a criticat armistițiul SUA-Iran VIDEO

Reza Pahlavi, prințul moștenitor iranian, stropit cu lichid roșu la Berlin după ce a criticat armistițiul SUA-Iran VIDEO

Prințul moștenitor iranian Reza Pahlavi, stropit cu suc de roșii după o conferință în Berlin. Sursa foto: Agerpres

Reza Pahlavi plecase de la o conferință de presă desfășurată în Berlin, în timpul căreia a criticat armistițiul dintre Statele Unite și Iran, moment în care s-a produs incidentul.

Acesta a părut nevătămat de lichidul care i-a acoperit spatele și gâtul, salutându-și susținătorii înainte de a urca într-o mașină. Poliția a declarat că lichidul părea a fi suc de roșii, potrivit Washington Post.

Presupusul făptaș, al cărui nume nu a fost dezvăluit în conformitate cu regulile germane privind confidențialitatea, a fost reținut imediat de poliție.

Prințul moștenitor Pahlavi, în exil de aproape jumătate de secol

Pahlavi, în vârstă de 65 de ani, este fiul fostului șah al Iranului, detestat de mulți iranieni, împotriva căruia milioane de oameni au ieșit în stradă în 1979, forțându-l să părăsească puterea. Cu toate acestea, Pahlavi, în exil de aproape 50 de ani, încearcă să se poziționeze drept un actor în viitorul Iranului.

Sute de susținători au demonstrat, joi, în apropierea clădirii parlamentului german, potrivit agenției de știri germane dpa.

Pahlavi, care nu a fost invitat să se întâlnească cu reprezentanți guvernamentali în timpul vizitei sale la Berlin, a susținut joi că acordul de încetare a focului pornește de la premisa că guvernul iranian își va schimba comportamentul și că „veți avea de-a face cu oameni care, dintr-odată, au devenit pragmatici”.

„Nu văd că se va întâmpla asta”, a spus el. „Nu spun că diplomației nu ar trebui să i se acorde o șansă, dar cred că diplomației i s-au acordat suficiente șanse”, a adăugat el.

Pahlavi luptă pentru o revenire la putere în cazul în care actuala guvernare de la Teheran va cădea și a susținut intervenția militară americano-israeliană în Orientul Mijlociu.

Citește și: EXCLUSIV Revenirea prințului Reza Pahlavi în Iran, pe modelul regelui Mihai în România. Explicația colonelului (r) Tudor Păcuraru / video

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele