Procurorii DIICOT au efectuat percheziții în Bihor într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, în care o rețea ar fi exploatat sute de persoane vulnerabile sub pretextul unor servicii sociale fictive.
UPDATE: Vizată de descinderi a fost asociaţia „Bunul Samaritean”, care îngrijeşte circa 380 de persoane vulnerabile. Informaţia a fost confirmată, pentru Agerpres, de Viorel Paşca (55 de ani), cel care a înfiinţat această asociaţie.
„Ei ne consideră grup infracţional organizat. Vedeţi, suntem organizaţi. Că doar în 20 de ani ne-am organizat. (...) Ştiu doar că anul trecut a făcut o plângere domnul ministru al Sănătăţii, mi-a făcut dosar la Parchet. (...) Au venit acum să mă verifice, să verifice actele bolnavilor, să vadă de unde vin, să vadă câţi sunt, să vadă ce şi cum”, a declarat Viorel Paşca.
Potrivit acestuia, în prezent sunt îngrijite aproximativ 380 de persoane în centrele din Dumbrava, Tinca şi Inceşti.
„Provin de la spitale, primării, poliţie şi alte instituţii din ţară, din toate judeţele ţării. Trimişi de către statul român la mine. Ca să îi îngrijesc, că n-au unde să-i ţină. Că din spital, când se externează, n-au unde să îi trimită. Şi atunci îi trimit la Dumbrava, cu ambulanţa. Sau cu maşina poliţiei. Îi aduc aici, că n-au unde să-i ducă”, a explicat el.
Întrebat cum a reuşit să susţină financiar activitatea desfăşurată în toţi aceşti ani, a răspuns: „din donaţii”.
UPDATE: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) a activat o celulă de criză în urma acţiunilor desfăşurate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în judeţul Bihor, la mai multe imobile în care sunt găzduite persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate.
„Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale a luat act de comunicatul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) privind percheziţiile desfăşurate în această dimineaţă în judeţul Bihor, la mai multe imobile în care sunt găzduite persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate. Ca reacţie imediată, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Dragoş Pîslaru, a convocat o celulă de criză, din care fac parte conducerea ministerului, secretarul de stat cu atribuţii în domeniu, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD), precum şi Corpul de control al ministrului”, se arată într-un comunicat al MMFTSS.
Totodată, preşedintele ANPDPD, Alexandra Zară, se află deja în judeţul Bihor şi sprijină autorităţile locale în identificarea unor soluţii de cazare şi îngrijire adecvate, în funcţie de nevoile fiecărei persoane.
În plus, ministrul a luat legătura cu autorităţile judeţene pentru a asigura relocarea în siguranţă a persoanelor aflate în situaţii de vulnerabilitate şi a dispus mobilizarea de urgenţă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor şi a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bihor, astfel încât echipele de specialişti să fie prezente în teren şi să acorde tot sprijinul necesar.
„Precizăm că Viorel Paşca nu are acreditare şi nici servicii sociale licenţiate pentru activităţi de servicii sociale în imobilele în care găzduia aceste persoane. MMMFTS şi autorităţile locale caută soluţii rapide pentru relocare”, se precizează în comunicat.
Știre inițială
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției Investigații Criminale, au pus în aplicare, marți, 27 de mandate de percheziție pe raza județului Bihor, la domiciliile mai multor persoane fizice, la sediile unor persoane juridice și al unei instituții publice, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.
Cercetările, declanșate ca urmare a sesizării din oficiu a Direcției Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au arătat că, începând cu anul 2020, un suspect în vârstă de 55 de ani, în calitate de lider, împreună cu alți trei suspecți, a constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, structurată, la care au aderat și pe care au sprijinit-o alți șapte membri, în scopul obținerii de foloase patrimoniale din activitatea de exploatare a unor persoane vulnerabile, se arată în informațiile furnizate de DIICOT.
Cum acționau suspecții
Sub pretextul oferirii unor servicii sociale, medicale, de îngrijire și protecție, ascunse în spatele unei asociații umanitare și de caritate folosite ca paravan, gruparea de criminalitate organizată a înșelat donatori, aparținători și alte persoane interesate de servicii de îngrijire, obținând astfel sume importante de bani din donații, sponsorizări, contribuții, dar și din pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil, ajutoare de înmormântare și alte venituri ori prestații sociale cuvenite victimelor.
Din actele de urmărire penală reiese că, în perioada 2020 - iunie 2026, liderul grupării infracționale organizate, împreună cu membrii acesteia, a recrutat, primit și adăpostit sute de persoane aflate într-o stare evidentă de vulnerabilitate, persoane cu dizabilități psihice care nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința, pe care le-au menținut într-o stare de dependență și supunere.
Îngrijire falsă și fără autorizație, urmate de abuzuri grave asupra victimelor
„Persoanele vătămate, aduse din multiple unități spitalicești și direcții de asistență socială din mai multe județe, au fost plasate în imobile situate pe raza comunelor Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub aparența oferirii unor servicii de îngrijire de specialitate, tratament și asistență socială de către liderul grupării, persoană fizică care nu deținea capacitatea legală, organizatorică și profesională necesară pentru o astfel de activitate, așa cum stipulează Legea nr. 292/2011 privind asistența socială. Actul normativ prevede că, pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditați în condițiile legii, precum și faptul că serviciile sociale, indiferent dacă sunt acordate de furnizori de servicii sociale publici sau privați, pot funcționa pe teritoriul României numai dacă sunt licențiate în condițiile legii”, se arată în comunicatul DIICOT.
Victimele, ținute în condiții deplorabile
Pe parcursul întregii perioade, victimele au fost menținute într-o stare de dependență și aservire, fără să le fie asigurate condițiile minime necesare protejării sănătății, demnității și integrității lor fizice și psihice, întrucât nu au beneficiat de îngrijire constantă și adecvată stării medicale și diagnosticului psihiatric, nu au fost supravegheate permanent, iar tratamentul medicamentos necesar afecțiunilor de care sufereau fie nu le-a fost administrat, fie le-a fost administrat în mod necorespunzător, discontinuu, fără respectarea indicațiilor medicale și de către un personal necalificat și insuficient.
Îngropate lângă cimitir
De asemenea, investigațiile efectuate au arătat că, persoanele vătămate, care au decedat în spațiile deținute de către grupul infracțional organizat au fost înhumate pe un teren situat în proximitatea cimitirului greco-catolic, sumele acordate ca ajutor de înmormântare fiind încasate de către grupare.
Prin mecanismul infracțional, prejudiciul este estimat la 13.048.821 lei (în lei și mai multe valute), sumă reprezentând bani și venituri deturnate de la scopul lor legal și folosite de gruparea infracțională organizată.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, mai precizează DIICOT.