DCNews Stiri Răsturnare de situaţie cu Ali Khamenei? Purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe iranian spune că "nu sunt în poziţia să confirm" dacă liderii Iranului sunt nevătămaţi după atacurile SUA şi Israel

Răsturnare de situaţie cu Ali Khamenei? Purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe iranian spune că "nu sunt în poziţia să confirm" dacă liderii Iranului sunt nevătămaţi după atacurile SUA şi Israel

Ayatollahul Ali Khamenei. Foto: Agerpres

EsmaIl Baghaei a transmis, conform BBC News, că "nu sunt în poziţia de a confirma" dacă membri din conducerea statului iranian sunt nevătămaţi după atacurile SUA şi Israel din Teheran şi alte oraşe. 

Cu doar câteva ore mai devreme, Abbas Araghchi, ministrul de Externe iranian, a transmis către NBC News, că liderul suprem Ali Khamenei este în viaţă "din căte ştiu eu", dar şi că "e posibil ca Iran să îşi fi pierdut unul sau doi comandanţi". 

"Vă pot spune că multe locuri, multe ţinte, au fost lovite în toată ţara", a declarat Baghaei, care a mai afirmat şi că peste 150 de copile au fost ucise sau mutilate de explozii. 

IRNA, agenţia naţională de presă a Iranului, a transmis în cursul zilei că zeci de oameni au fost ucişi în urma unui atac aerian la o şcoală de fete din regiunea Hormozgan. Întrebat dacă este adevărat că şcoala se afla lângă o bază a Gărzilor Revoluţionare, acesta a spus că "acesta este doar un mod de a normaliza atrocităţile". 

Alte ţări arabe au fost de asemenea lovite de Iran, ca răspuns la atacul lansat de SUA şi Israel. Baghaei spune că SUA a folosit ţările respective pentru a lansa atacuri agresive asupra Iranului, şi a adăugat că "ne apreciem prietenii". 

"Nu atacăm nicio ţară din regiune, nu avem nicio problemă cu vecinii niştri arabi. Singurul lucru pe care îl facem este să facem un act de autoapărare împotriva bazelor americane", a mai spus el. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele