DCNews Politica Personalități politice Propuneri pentru noua Constituție: Ce-i pregătește Macovei lui Ponta

Propuneri pentru noua Constituție: Ce-i pregătește Macovei lui Ponta

macovei

Monica Macovei a depus, luni, la Parlamentul României propuneri pentru noua Constituție, potrivit unui articol publicat pe blogul personal. Ea are nouă propuneri. Pe 23 mai eurodeputata PDL a atacat Constituția propusă de PNL. Ea a atacat, în principal, prevederea ca președintele statului să nu mai facă parte din viața politică după încheierea mandatului. Una dintre propunerile făcute de Macovei vizează introducerea unei proceduri de încetare a mandatului, iar o altă propune suspendarea președintelui inițiată de Parlament, dar sprijinită de ÎCCJ. 

Iată propunerile eurodeputatei Monica Macovei pentru modificarea Constituției:

* Eliminarea prezumţiei de dobândire licită a averii din art. 44 alin. 8 pentru a face posibilă aplicarea legislației europene în materia confiscării în domeniul crimei organizate și terorismului;

* Parlament format dintr-o Cameră și 300 de parlamentari;

Introducerea unei proceduri de încetare a mandatului premierului;

* Suspendarea preşedintelui este inițiată de Parlament, însă este stabilită de ÎCCJ;

Eliminarea imunității parlamentarilor în materie penală;

* Competența de judecare a parlamentarilor rămâne la ÎCCJ chiar dacă cel trimis în judecată își pierde calitatea de parlamentar în timpul mandatului, între două mandate sau nu mai devine parlamentar;

* Introducerea incompatibilităţii pentru senatori şi deputaţi de a exercita, în timpul mandatului, profesia de avocat;

* În cazul Ordonantei de Urgență, Parlamentul are un termen maxim de 5 zile libere pentru aprobarea sau respingerea ei;

* Menţionarea principiilor de bază ale statutului Avocatului Poporului – inclusiv condiţiile pentru demitere.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele