DCNews Stiri Social Problema urșilor ajunge la nivel european. Ce vor să obțină autoritățile române

Problema urșilor ajunge la nivel european. Ce vor să obțină autoritățile române

Sursa Foto: Agerpres

Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, tema va fi inclusă pe agenda următoarei reuniuni a Consiliului Agricultură și Pescuit al Uniunii Europene, la inițiativa celor două țări.

România și Slovacia spun că suportă cea mai mare parte a impactului conservării ursului brun

Ministerul Agriculturii arată că cele două state găzduiesc împreună peste jumătate din populația de urs brun existentă în Uniunea Europeană și atrag atenția asupra efectelor pe care această situație le are asupra comunităților locale.

„România şi Slovacia atrag atenţia asupra faptului că, deşi deţin împreună peste jumătate din populaţia de urs brun a Uniunii Europene, suportă în mod disproporţionat costurile, riscurile şi responsabilităţile asociate conservării acestei specii. Datele prezentate de cele două state evidenţiază creşterea constantă a populaţiilor de urs, precum şi impactul semnificativ asupra siguranţei publice, activităţilor agricole şi comunităţilor locale”, se arată în comunicat.

Ce solicită cele două state membre ale Uniunii Europene

În documentul comun, România și Slovacia cer clarificări privind aplicarea Directivei Habitate în cazul populațiilor de mari carnivore care au atins deja o stare favorabilă de conservare.

Totodată, cele două țări solicită recunoașterea controlului științific al densității populației drept instrument legitim de gestionare și analizarea unui model mai flexibil de administrare a efectivelor de urși.

Propunerea are la bază abordarea adoptată recent la nivel european în cazul lupului.

Tanczos Barna: „Conservarea biodiversităţii şi protejarea oamenilor trebuie să meargă mână în mână”

Viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a declarat că politicile de conservare trebuie adaptate la realitățile din teren și la problemele cu care se confruntă comunitățile afectate.

„Conservarea biodiversităţii şi protejarea oamenilor trebuie să meargă mână în mână. România a demonstrat că poate asigura menţinerea unei populaţii viabile de urs brun, însă succesul conservării nu poate fi măsurat doar prin numărul exemplarelor. Atunci când comunităţile locale, fermierii şi cetăţenii suportă costuri şi riscuri tot mai mari, este nevoie de instrumente de management adaptate realităţii din teren. Aşa cum Uniunea Europeană a decis să introducă mai multă flexibilitate în gestionarea populaţiilor de lup, considerăm că aceeaşi abordare trebuie analizată şi în cazul ursului brun în statele membre unde specia a atins şi menţine o stare favorabilă de conservare”, a afirmat el.

Ministerul Agriculturii susține un echilibru între protecția biodiversității și siguranța oamenilor

Reprezentanții MADR au transmis că vor continua discuțiile la nivel european pentru identificarea unor soluții care să răspundă atât obiectivelor de conservare a speciilor protejate, cât și nevoilor comunităților rurale.

Ministerul susține măsuri care să permită menținerea echilibrului dintre protejarea biodiversității, siguranța cetățenilor și desfășurarea activităților economice în zonele rurale afectate de prezența tot mai numeroasă a urșilor, notează Agerpres.

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social