DCNews Stiri Povestea tristă a unui băiețel din Mariupol: Și-a ținut mama rănită în brațe, până femeia și-a dat ultima suflare. Zelenski l-a vizitat

Povestea tristă a unui băiețel din Mariupol: Și-a ținut mama rănită în brațe, până femeia și-a dat ultima suflare. Zelenski l-a vizitat

Foto: Facebook

Când a izbucnit războiul, I. și mama sa N. s-au ascuns de bombardamente în casă și subsol. Într-o zi au fugit la vecini, însă și au nimerit sub o ploaie de gloanțe. Mama a fost rănită la cap, iar băiețelul la un picior.  

Femeia și-a târât fiul în apartamentul unor cunoscuți. "Răniți și epuizați, s-au întins pe canapea și s-au îmbrățișat. Mama și fiul s-au îmbrățișat până la ultima suflare a femeii. Natalia a murit în brațele fiului ei", au povestit vecinii.

A doua zi după moartea mamei, armata rusă l-a dus pe băiat la Novoazovsk-ul ocupat, iar de acolo la Donețk. Medicii locali au vrut să-i amputeze piciorul lui I., dar din fericire a fost salvat, scrie Ukrainska Pravda.

Medicii locali au vrut să-i amputeze piciorul lui I., dar din fericire membrul a fost salvat.

Citește și:  Preot militar: Pe pământul nostru ucrainean s-au întâlnit din nou Arhanghelul Mihail cu diavolul. E lupta pentru dreptate

Bunica lui I., care se afla în Ucraina, a luat custodia copilului și a mers să-și ia nepotul. Femei a trecut granițele a patru țări, ca să ajungă la băiețel. 

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyi, l-a felicitat pe băiat 

Copilul a fost adus la Kiev și s-a întâmplat ca I. să sosească la Okhmatdyt, chiar de ziua sa,  când a împlinit 10 ani. La scurt timp, potrivit bunicii, I. a avut a doua zi de naștere: când medicii au spus că băiatul va putea merge.

Nu ratați și: Rusia ar fi lansat bombe cu fosfor asupra combinatului Azovtal, după ce Ucraina a câștigat Eurovision / VIDEO

Băiețelul a fost vizitat în rezerva sa de însuși președintele Volodimir Zelenski. Aproape miraculos, I. a fost operat, iar doctorii i-au transmis bunicii curajoase că micuțul va merge din nou. „E un luptător, un învingător”, au spus medicii.

Băiatul poate deja să-și miște degetele de la piciorul rănit și este hotărât să-și revină rapid. I. se bucură când primește vizitatori, dar tristețea din ochii lui rămâne. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele