DCNews Stiri Internațional Polonia construiește mai multe fabrici de muniție. Investiție de peste 600 milioane de euro

Polonia construiește mai multe fabrici de muniție. Investiție de peste 600 milioane de euro

Sursa foto: Pexels

Patru companii ale Grupului Polonez de Armament (PGZ) vor primi finanțare în valoare de aproximativ 615 milioane de euro (3,1 miliarde de lei) din partea Ministerului Activelor de Stat, pentru un proiect ce vizează construirea a trei fabrici de muniție, a anunțat miercuri ministerul, citat de Reuters.

Polonia conduce un efort european pentru consolidarea capacităților de apărare, în vederea descurajării unui posibil atac din partea Rusiei și a reducerii dependenței de Statele Unite în materie de securitate.

Fabricile de muniție vor produce inclusiv obuze de artilerie de 155 mm, pentru care cererea a crescut considerabil de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, iar stocurile europene s-au diminuat din cauza livrărilor suplimentare către Kiev.

Invazia Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, a amplificat îngrijorările de securitate în rândul țărilor europene, în special a celor din proximitate, determinând intensificarea măsurilor de apărare. Conflictul a destabilizat regiunea și a condus, printre altele, la cererile Finlandei și Suediei de aderare la NATO.

Polonia vrea să producă 150.000 de obuze anual

PGZ își propune să crească producția anuală de muniție la 150.000 de obuze în următorii doi-trei ani.

„Ținta noastră este să ajungem la o capacitate de peste 150.000 de obuze începând cu anul 2028, sau chiar de la sfârșitul lui 2027”, a declarat miercuri șeful PGZ, Adam Leszkiewicz.

În prezent, capacitatea de producție este considerată „insuficientă”, potrivit companiei, care nu a oferit detalii exacte.

„Scopul nostru este să extindem cât mai rapid posibil producția internă de acest tip de muniție, esențială pe câmpul de luptă modern”, a declarat ministrul Activelor de Stat, Jakub Jaworowski.

Citește și: Premieră în istoria NATO. Avertisment fără precedent pentru agresori: Ce reprezintă „forța letală” a Alianței

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele