Polonia a solicitat un termen limită pentru ca Rusia să accepte încetarea focului din Ucraina, transmite Agerpres.
"Ar trebui să existe un anumit termen limită pentru ca Rusia să accepte încetarea focului în Ucraina", a declarat, luni, ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, după o întâlnire a miniștrilor de Externe la Madrid.
Reamintim că săptămâna trecută, Statele Unite au anunțat că au intermediat acorduri separate cu Ucraina și Rusia pentru a asigura siguranța navigației în Marea Neagră și pentru a opri atacurile reciproce asupra infrastructurilor energetice.
Decizia a venit în urma discuțiilor purtate la Riad, capitala Arabiei Saudite, într-un efort diplomatic menit să reducă tensiunile dintre cele două state aflate în conflict.
VEZI ȘI: Ucraina și Rusia au acceptat armistițiul în Marea Neagră
Potrivit declarației transmise de Casa Albă, acordurile reprezintă un pas important spre stabilitate în regiune, iar Washingtonul se va implica în continuare pentru a facilita negocieri care să conducă la o pace durabilă. „Aceste angajamente permit o protejare mai bună a infrastructurilor critice și creează premisele unei posibile detensionări a conflictului”, se preciza într-un comunicat. Totuși, în pofida acestui acord, părțile s-au acuzat de atunci în repetate rânduri de încălcarea lui. Potrivit Ucrainei, Rusia a continuat atacurile.