DCNews Politica PMP, despre proiectul de bază: O aberație

PMP, despre proiectul de bază: O aberație

Partidul Mişcarea Populară susține că  proiectul de lege propus de către Eugen Nicolăescu cu privire la pachetul de bază gratuit, indiferent dacă pacientul este sau nu plătitor la fondul asigurărilor sociale de sănătate, ar fi "o eroare fundamentală". Argumentează că acesta "va duce la intrarea în colaps a fondului de asigurări de sănătate". 

Comunicatul PMP, semnat de către doctorul Laura  Bota, subliniază că toţi cetăţenii trebuie  să-şi plătească taxele şi impozitele datorate statului. În acest sens, susține că trebuie reduse impozitelor şi nivelul contribuţiilor sociale și combătute fraudele din sănătate, sistemul de ajutoare sociale şi de pensii, prin informatizare integrată.

În plus, PMP susține că proiectul asigurărilor de sănătate este "o aberație", care descurajează plata acestor asigurări, discriminează cetăţenii și duce la un deficit major al Fondului Naţional de Asigurări de Sănătate.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele