Vasile Blaga amenință USL că CCR va respinge proiectul de revizuire al Constituției. Președintele PDL cere reluarea de la zero a discuțiilor.
"Nu putem accepta ca în proiectul de revizuire a Constituţiei să nu fie prevăzut la obligatoriu decizia poporului luată la referendum: parlament unicameral şi 300 de membri. Nu suntem de acord ca regimul parlamentar să fie modificat pe şest. Adică să fim transformaţi, practic, în republică parlamentară, chiar dacă preşedintele este ales prin vot uninominal. Vă reamintesc, mai mult de jumătate din propunerile useliste se referă la restrângerea atribuţiilor preşedintelui", a susţinut preşedintele PDL, scrie România Tv.