DCNews Stiri Panică în Galați, după ce mai mulți copii au dat peste un șarpe lung de 2 metri

Panică în Galați, după ce mai mulți copii au dat peste un șarpe lung de 2 metri

Foto: Pixabay / sarpe

Un şarpe cu o lungime de doi metri a fost observat de mai mulţi copii aflaţi la plimbare cu bicicletele în zona Uzinei de Apă din municipiul Galaţi. Aceștia s-au speriat și au sunat la 112.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ), la faţa locului s-a deplasat un echipaj care a constatat că era vorba despre un şarpe de apă, neveninos, transmite Agerpres.

"O plimbare cu bicicletele s-a încheiat cu un apel 112 pentru un grup de copii care coborau şoseaua din zona Uzinei de Apă. Aceştia s-au oprit brusc în momentul în care unul dintre ei a observat un şarpe pe drum. Speriaţi de prezenţa reptilei, copiii au reuşit să frâneze în siguranţă, după care întregul grup s-a îndepărtat de zonă pentru a cere ajutorul autorităţilor.

Zona în care a fost văzut șarpele, intens circulată de pietoni

Având în vedere că segmentul de drum este o zonă intens circulată de pietoni, la faţa locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie. Militarii au constatat că era vorba despre un şarpe de apă, o specie neveninoasă şi inofensivă pentru om, deşi lungimea specimenului era impresionantă, având aproximativ doi metri", au transmis reprezentanţii ISU Galaţi.

Reptila a fost ridicată în siguranţă de pe trotuar şi transportată 300 de metri mai jos, unde a fost eliberată pe malul Dunării. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele