Scaunul de la Palatul Victoria începe să se clatine tot mai vizibil pentru Ilie Bolojan. De câteva zile, premierul se află sub presiune maximă, după o serie de dezvăluiri apărute în presă - stenograme, înregistrări video și informații care o au în centru pe avocata PNL Adriana Georgescu și presupuse plăți pentru „optimizarea” unor dosare din justiție.
Pe acest fond deja tensionat, nemulțumirile politice erau oricum adunate. Relația dintre liberali și social-democrați s-a deteriorat vizibil în ultimele săptămâni, iar liderii PSD au început să își exprime public, tot mai dur, criticile la adresa șefului Executivului. Atacurile nu vin însă doar din PSD, inclusiv în interiorul PNL există voci care ar dori o schimbare rapidă la vârful Guvernului. Semnalele au ajuns și la Cotroceni, unde președintele Nicușor Dan a avut, deloc întâmplător, întâlniri recente cu liderii partidelor aflate la guvernare pentru a calma spiritele. Social-democrații reclamă mai multe disfuncționalități, în special rolul tot mai contestat al USR în structurile statului, după episoadele Moșteanu, Țoiu, Mercosur și un nou scandal în care apare Diana Buzoianu, pe fondul unei noi crize a apei, la Curtea de Argeș. În ciuda presiunilor, Ilie Bolojan refuză să renunțe la parteneriatul cu USR, o poziție care alimentează și mai mult tensiunile din coaliție. Subiectul a fost analizat și de Bogdan Chirieac la România TV.
Bolojan, conducătorul real al USR?
„Domnul premier Bolojan este, chiar dacă nu cu numele, membrul de bază și conducătorul real al USR. Nu își dă afară oamenii din propriul partid. Se prea poate ca domnul Bolojan să-și fi dorit un guvern minoritar cu 'ai mei` numai. L-a liniștit președintele Nicușor Dan. Cred că ar vrea să dea afară, în mod aberant, PSD-ul de la guvernare, caz în care ajunge automat în situația unui guvern minoritar. Ar fi, în vremurile acestea, o frunză în vânt. Mișcarea neo-marxistă, care are un lobby important și la Bruxelles, îl sprijină pe Ilie Bolojan, și atunci domnia sa nu vrea să-și înstrăineze această mișcare care îl ține în picioare atât în afară, cât și la București. Cu siguranță, orice ar face un ministru USR nu va fi dat afară. Știu că i-a cerut doamnei Diana Buzoianu, într-o ședință de guvern, să rezolve problema apei. Nu știu dacă o va rezolva, dar nu știu dacă i-a cerut un plan de acțiune. E cum erau filmele nord-coreene, pe vremea mea, acum 100 de ani, adică 'ar fi bine să avem mai mulți bani'”, a explicat analistul politic Bogdan Chirieac.