”Am transmis în această seară un mesaj personal fiecărui deputat și senator al României. Le-am adresat un apel la înțelepciune și curaj.
Am atașat acestui mesaj raportul exploratoriu privind posibilitatea listării unor companii de stat - documentul original, exact așa cum a fost prezentat în ședința de Guvern din 16 aprilie și publicat imediat pe site-ul oficial al Guvernului.
Am făcut acest demers pentru că fiecare parlamentar are dreptul să își exprime votul la moțiunea de cenzură având la dispoziție toate informațiile corecte, nu versiunea lor denaturată.
Moțiunea de cenzură se bazează pe un narativ fals: că acest guvern ar vrea să „vândă țara." Nu este nimic altceva decât o manipulare menită să creeze isterie în societate, construită pe reminiscențele anilor '90, când același slogan a creat spațiul în care alții au devalizat-o, au furat-o și au folosit-o exclusiv în interes propriu.
Am toată convingerea că reprezentanții aleși ai poporului român își vor exercita votul de marți nu din obediență față de un șef de partid, ci din respect pentru românii care le-au oferit încrederea lor.
Istoria îi va reține cu recunoștință pe cei care au salvat țara de la haos, nu pe cei care au împins-o către el” a transmis vicepremierul Oana Gheorghiu, în această seară.