Autoritățile sunt chemate să implementeze de urgență trei măsuri pentru prevenirea violenței asupra animalelor și a oamenilor: panouri informative în fiecare oraș și comună din România, un registru național al persoanelor periculoase și modificarea codului penal.
Asociația Toto&Pufi cere autorităților, în speță Poliției Române, primăriilor, Guvernului Bolojan și ANSVSA implementarea campaniei "Protejați oamenii, protejați animalele". Asociația pentru protecția animelelor solicită implementarea a trei măsuri pe care le consideră esențiale pentru prevenirea violenței: informarea publică prin panouri în toate localitățile, crearea unui registru național al persoanelor periculoase și modificarea codului penal.
Caz șocant în Berbești: Doi copii au înjunghiat 7 pui de câine
Solicitările vin în contextul în care deși România are o lege care protejează animalele, cazurile de cruzime asupra necuvântătoarelor sunt în continuă creștere. Reprezentanții asociației amintesc în acest sens cazul șocant din Berbești, unde doi copii au înjunghiat șapte pui de câine.
Doi minori, cu vârste de 11 şi 13 ani sunt acum cercetaţi pentru cruzime faţă de animale, după ce au ucis, cu un cuţit şi alte obiecte contondente, doi căţeluşi şi au rănit alţi cinci, au informat, vineri, 11 septembrie, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, fapta s-a petrecut joi, cel care a chemat autorităţile să intervină fiind un bărbat din localitate, care a găsit animalele agresate.
Precizăm că în urmă cu cinci ani, în România a fost înființată Poliția Animalelor, o structură nouă care se ocupă cu coordonarea, prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și penale împotriva animalelor aflate în pericol.
"România asistă la cazuri de cruzime din ce în ce mai dese și grave, atât asupra oamenilor, cât și asupra animalelor"
"România asistă la cazuri de cruzime din ce în ce mai dese și grave, atât asupra oamenilor, cât și asupra animalelor. Violența domestică începe cu violența asupra animalelor. Copiii apar tot mai des în cazurile de cruzime, ca o consecință directă a inacțiunii autorităților și de multe ori, a educației primite acasă. Cerem aplicarea a 3 măsuri urgente, cu rol de prevenție și scădere a numărului infracțiunilor legate de violența domestică și violența asupra animalelor. Autoritățile nu au abordat acest subiect niciodată.
Deși legea prevede pedepse pentru faptele de cruzime, societatea nu cunoaște legea și nici implicațiile violenței asupra animalelor direct în societate. Numărul ridicat de violențe domestice este direct legat de numărul de violențe asupra animalelor. Ambele pot fi prevenite într-o măsură, iar statul poate implementa rapid solicitările care informează și previn.
Propunere de panou:
În acest sens, solicităm de urgență autorităților, în speță Poliției Române, primăriilor, Guvernului și ANSVSA:
- să colaboreze pentru a plasa, fără excepție, în fiecare oraș și comună din România, panouri cu siglele instituțiilor și textul UCIDEREA ANIMALELOR SE PEDEPSEȘTE CU ÎNCHISOAREA LEGEA 205/2004;
- să centralizeze și să coreleze datele de care deja dispun pentru a preveni noi infracțiuni, prin lansarea Registrului Persoanelor Periculoase care este public, de interes național și include date despre ambele categorii
- să ceară cetățenilor să raporteze cazurile pe care le cunosc și să ceară modificarea Codului penal pentru a include toate ființele la articolul 203, care prevede obligația de a interveni în siguranță în acte violențe.
Doar astfel, societatea poate evolua și preveni faptele de cruzime atroce cu care se confruntă tot mai accelerat în ultimii ani. Tocmai inacțiunea autorităților, în mijlocul accesului la informație, încurajează abuzatorii și martorii să continue cu aceste comportamente antisociale, care rămân neraportate și nesancționate, dar al căror efect rămâne însă permanent imprimat în societate", transmite Asociația Toto&Pufi într-un comunicat de presă.
Alina Florescu: Nu mai putem să avem zilnic știri despre crime domestice ori despre câini omorâți cu bâta
Asociația susține că prin aceste 3 măsuri simple propuse, statul va informa, impulsiona și proteja proprii cetățeni. Problematica animalelor va deveni astfel un subiect de masă, iar societatea va înțelege interesul personal și public, simțindu-se inclusă și beneficiară a măsurilor preventive, susțin reprezentanții asociației.
"Nu mai putem să avem zilnic știri despre crime domestice ori despre câini omorâți cu bâta, de către copii sau adulți. Violența este una dintre provocările majore ale societății, care crește în timp ce statul nu acționează. Măsurile pe care le propunem nu costă, sunt prevăzute de lege, susținute de date și sunt mai mult decât urgente. Vrem să știm - de ce nu se implementează? Le cerem de ani de zile.
Din 2023, expunerea copiilor la violența asupra animalelor este o încălcare directă a drepturilor lor. În SUA, 100% dintre criminalii în serie au început cu animale. Nu există nici măcar un singur motiv să nu dorim să avem aceste informări în fiecare oraș și sat, acest registru și obligația de a raporta fapte de cruzime", spune Alina Florescu, președinta asociației Toto&Pufi.
Reamintim că acum câteva luni, un pui de câine a fost omorât cu intenție în Vârteju, Ilfov, într-un cartier de vile la doar câțiva kilometri de Capitală. Tudor-Tim Ionescu, realizatorul emisiunii DC Anima de la DC NEWS, a avertizat atunci că astfel de acte nu sunt doar cruzimi împotriva animalelor, ci comportamente criminale cu potențial de escaladare către violență asupra oamenilor.