DCNews Stiri Moscova respinge orice rol al UE într-o eventuală încetare a focului în Ucraina

Moscova respinge orice rol al UE într-o eventuală încetare a focului în Ucraina

Vladimir Putin. Foto: Agerpres

Uniunea Europeană nu poate acţiona ca garant şi nici ca observator al unei încetări a focului în Ucraina, întrucât este parte a conflictului, a declarat vineri viceministrul rus de externe Alexandr Gruşko, relatează agenţia EFE.

Moscova: „Este absolut de neimaginat”

"Să vorbim despre orice fel de rol de observator sau de garant în cazul Uniunii Europene, având în vedere experienţa catastrofală acumulată în ultimii ani şi rolul subversiv al UE, este absolut de neimaginat", a spus oficialul rus, citat de agenţia Interfax. "Este de neimaginat şi toţi înţeleg asta", a insistat el.

Reacţia oficialului rus survine după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că documentul cu garanţiile de securitate americane pentru Ucraina este pregătit de semnare. Vorbind despre acest subiect în faţa Senatului SUA, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că respectivele garanţii de securitate pentru Ucraina ar putea include şi desfăşurarea unor trupe europene pe teren, dar fără trupe americane.

Citește și: Revoltă și acuzații de trădare în Canada: Separatiștii din Alberta s-au întâlnit cu oameni din Administrația Trump / Reacția SUA

Însă Rusia a transmis deja în mod repetat că respinge orice desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina, subliniind că tocmai apropierea NATO de graniţele ruse este o cauză a acestui război. Mai mult, preşedintele rus Vladimir Putin şi alţi oficiali ruşi le-au reproşat susţinătorilor europeni ai Ucrainei că formulează dinadins cereri inacceptabile pentru Rusia astfel încât să o poată acuza pe aceasta că nu vrea să încheie pacea, cereri precum trimiterea de trupe europene de menţinere a păcii în Ucraina (în cazul unui acord de pace), plata unor "reparaţii" de război de către Rusia sau respingerea oricăror concesii teritoriale din partea Ucrainei.

Preşedintele Zelenski a cerut garanţii de securitate similare celor oferite de articolul 5 din Tratatul NATO. Dar el nu a oferit detalii despre conţinutul documentului cu garanţiile de securitate despre care susţine că ar fi acum finalizat. Totuşi, potrivit presei occidentale, preşedintele american Donald Trump ar fi condiţionat acordarea de garanţii de securitate Ucrainei de retragerea acesteia completă din regiunea Donbas, o condiţie cheie pusă de Putin pentru a încheia războiul.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele