Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marţi, după depunerea moţiunii de cenzură de către PSD şi AUR, că Partidul Naţional Liberal şi-a arătat susţinerea pentru Ilie Bolojan în repetate rânduri, prin voturi succesive în forurile de conducere, şi în continuare va face tot ceea ce este posibil pentru a bloca acest demers parlamentar.
El a precizat că Birourile permanente reunite vor stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură.
"După ce colegii vor verifica dacă moţiunea îndeplineşte condiţiile prevăzute de regulament, vom avea un Birou permanent reunit, în care vom stabili calendarul citirii, dezbaterii şi votului asupra moţiunii. Asta se va întâmpla în scurt timp, în principiu, pentru că nu sunt motive ca acest lucru să fie decalat. Deci urmează procedurile regulamentare în astfel de situaţii", a afirmat Abrudean, la Parlament.
CITEȘTE ȘI - Coaliție PSD+AUR, după moțiune. George Simion: Există două probleme mari care blochează acest scenariu
PNL va face tot ce e posibil pentru blocarea moțiunii
Preşedintele Senatului a precizat că PNL va găsi susţinerea pentru premierul Ilie Bolojan.
"Eu cred că da. Partidul Naţional Liberal şi-a arătat susţinerea pentru Ilie Bolojan în repetate rânduri, prin voturi succesive în forurile de conducere. În continuare vom face tot ceea ce este posibil pentru a bloca această moţiune de cenzură, aşa cum de altfel este normal să se întâmple. Nu sunt motive, din punctul nostru de vedere, pentru această criză politică şi guvernamentală generată de PSD cu sprijinul AUR", a punctat Mircea Abrudean.
Liberalul a menţionat că, dacă această moţiune va trece, "evident că este responsabilitatea PSD şi a AUR să propună o formulă de guvernare şi să obţină o susţinere parlamentară în acest sens".
"Aceasta este regula în democraţie: cine dărâmă un guvern trebuie să pună ceva în loc, adică să vină şi cu soluţia, nu-i suficient să generezi o criză politică, economică şi să atragi toate riscurile asupra României, pentru că aici suntem, în această situaţie suntem, într-o perioadă în care avem şi un eveniment de politică externă extrem de important - avem Summitul B9 pe 13 mai, când vor veni lideri politici şi lideri ai ţărilor de pe Flancul estic, inclusiv secretarul general NATO - noi să fim într-o situaţie de instabilitate politică", a adăugat el.
CITEȘTE ȘI - PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan / Update: Și PSD a strâns voturile necesare
Moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan, votată marțea viitoare
În opinia lui Mircea Abrudean, acest lucru arată "iresponsabilitate" din partea celor care au depus moţiunea de cenzură, iar aceştia vor trebui să vină şi cu soluţia.
El a mai spus că, dacă Guvernul pică la moţiune, există o perioadă de interimat până când se găseşte o nouă majoritate, preşedintele desemnează un prim-ministru care trebuie să obţină un vot în Parlament.
Marţi, moţiunea de cenzură iniţiată de grupurile parlamentare PSD, AUR şi PACE - Întâi România a fost depusă la Parlament, birourile preşedintelui Senatului, Mircea Abrudean, şi respectiv preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu. Potrivit unor surse, moţiunea de cenzură ar urma să fie citită miercuri în plenul Parlamentului şi dezbătută şi votată marţea viitoare.