În Italia, pistele de bicicletă sunt late, cu două sensuri de mers, iar locul pietonilor este bine delimitat. Ce se întâmplă, însă, în România?
"Dacă are cineva curiozitatea să se ducă în București în orice loc sau în orice alt oraș din România, oraş mare, unde există pistă de biciclete asociată sau lipită de trotuar, o să vedeți cum circulă pietonii. Nu au nici cea mai mică tresărire. Trec peste pista de biciclete, merg sau staționează pe pista de biciclete. Mai mult, dacă pe acolo trece un biciclist care comentează puțin sau forțează puțin, va fi și apostrofat, că pietonul nu înțelege că acea zonă este pentru biciclete.
Păi dacă te duci într-o zonă din Occident, din orice țară, din orice capitală și nu numai, și faci imprudența să calci pe pista de biciclete, te zboară primul care trece. Pentru că nu se așteaptă, nu pentru că e om rău, nu pentru că știe că ești tu un român needucat, ci pentru că el nu se așteaptă ca cineva să-i blocheze pista. Când treci peste pista de biciclete, deși aparent este pe trotuar sau lângă trotuar, trebuie să fii exact la fel de atent ca atunci când treci pe stradă prin fața mașinii. Dar asta înseamnă deja educație, înseamnă deja transmiterea mesajului.
La noi n-are cine. La noi nu se ocupă nimeni, nu înțelege nimeni cât de utilă ar fi această educație rutieră. Și pe urmă ne plângem și suntem din nou în povestea pe care eu am mai spus-o de zeci de ori, probabil de sute de ori, a lui Ion Creangă cu drobul de sare, cu pisica... oare cade, nu cade. Nu ia nimeni nici copilul, nici drobul de sare. Asta face societatea din România, asta fac decidenții noștri: numărăm accidentele cu trotineta, numărăm accidentații cu trotineta — sau, în fine, accidentați de trotinetiști — și ne uităm așa, în ceață cumva, și nu face nimeni nimic", a declarat Titi Aur la DC Conducem.