DCNews Politica Personalități politice Maia Sandu încurajează moldovenii din diaspora să continue să meargă la vot: Nu vă fie frică

Maia Sandu încurajează moldovenii din diaspora să continue să meargă la vot: Nu vă fie frică

Foto: Agerpres

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, îi încurajează pe cetăţenii din diasporă să participe la vot, în pofida alertelor cu bombă din Germania şi Anglia, conform Agerpres.

Într-un mesaj transmis, duminică seară, pe Facebook, Maia Sandu le-a transmis alegătorilor să nu le fie frică, pentru sunt ”o forţă extraordinară”.

„Dragi moldoveni din diasporă, vă mulţumim pentru mobilizarea excepţională! Sunteţi o forţă extraordinară! Hoţilor le este frică de voi, de aceea au pus la cale, în câteva secţii de votare, alerte false cu bombă. Nu vă fie frică. Continuaţi să mergeţi la vot! Fiecare vot cinstit salvează Moldova!", a scris Maia Sandu.

Maia Sandu se confruntă, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, cu socialistul Alexandru Stoianoglo.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele