Imediat după ce a pus mâna pe marele marele câștig de la LOTO de patru milioane de euro, în august 2008, Mihai Cazacu, originar din Iaşi, şi-a pus la punct firma de construcţii pe care o avea de un an.
După aceasta, ieșeanul a început să cheltuiască pe maşini scumpe, case şi plimbări în străinătate. Vestea proastă a primit-o cu puţin timp în urmă, când judecătorii de la Tribunalul Iaşi au decis deschiderea procedurii de faliment împotriva firmei milionarului de la Loto. Până anul trecut, societatea a aparţinut integral „milionarului de la Loto\", Mihai Cazacu.
Potrivit sursei citate, administrarea firmei a fost pasată, în 2013, unei persoane din satul Poieni, comuna Schitu Duca, ocazie cu care Registrul Comerţului Iaşi a menţionat în documentele oficiale că Olaru Claudiu Adrian ar deţine 90% din capitalul social, în condiţiile în care acesta era minoritar, cu doar o parte socială, dintr-un total de 21.
Milionarul de la LOTO a avut probleme la plata cu bilete la ordin, acestea fiind înregistrate în perioada 26 mai-9 iulie 2008. Ulterior câștigului la LOTO, ieșeanul a avut şi probleme cu legea, după ce a fost prins băut la volan şi a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru tulburarea liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri.