Întrebat de jurnalişti despre "un raport al Comisiei Europene", potrivit căruia "impozitul pe venit va scădea la 12%, nu la 10%", aspect care ar fi fost evidenţiat de senatorul liberal Florin Câţu, premierul a răspuns astfel:
"Domnul Câţu, haideţi să vorbim, totuşi, serios. Nu, nu. Noi vorbim de 10%, a vorbit domnul Câţu de 12%? (...) Noi o să avem impozitul de 10% pe venit, indiferent de ce visează domnul Câţu".
Şi în ceea ce priveşte posibilitatea depăşirii deficitului de 3% în 2017, premierul a reacţionat: "A stabilit domnul Câţu deja?".
În acelaşi context, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că, potrivit calculelor făcute, deficitul va fi sub 3% în 2017 şi sub acelaşi prag şi în 2018.
Premierul Mihai Tudose şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au participat, joi, la lucrările Consiliului SANITAS.