DCNews Stiri Haosul trăit de o familie din Buftea după explozie. ”A murit, a murit”. O femeie și-a salvat copiii și socrul

Haosul trăit de o familie din Buftea după explozie. ”A murit, a murit”. O femeie și-a salvat copiii și socrul

Un bărbat a relatat momentele de groază prin care a trecut familia sa, care locuiește pe partea cealaltă a blocului din Buftea, afectat de explozia de marți seară.

Persoana a relatat scenele teribile prin care au trecut apropiații săi, printre care, tatăl său, de 74 de ani.

Vezi și - UPDATE: Explozie bloc Buftea, zona Studio: Etajul 1 s-a prăbușit/ 6 victime, continuă căutarea- salvarea, oameni evacuați

"A luat copiii și a fugit din locuință / Tatălui meu i s-a făcut rău"

"În momentul în care s-a întâmplat tragedia, acasă era soția, împreună cu cei doi copii ai mei și cu tatăl meu. Când a bubuit, tatăl meu a ieșit din casă, să vadă ce s-a întâmplat. Nu și-a dat seama că a fost o explozie. A coborât, dar soția și-a dat seama despre explozie. A luat copiii și a fugit din locuință, să iasă mai repede din bloc. Bineînțeles că au luat pe ei ce au apucat, nu s-au mai gândit că este frig afară, ci doar să îi salveze, oricum ar fi. În timp ce ea cobora, tatăl meu urca pe scări.

O vecină a strigat că a murit

Tatălui meu i s-a făcut rău. Înțeleg că a căzut pe scări, de la fumul înecăcios, de la monoxidul de carbon a leșinat. O vecină a strigat: A murit! A murit!, iar soția mea, când a coborât, a dat copilul mic la o vecină și pe cel mare la altcineva, pentru ca să se ducă repede să îl salveze pe tata, să îl scoată de acolo. I-a fost frică să nu se întâmple ceva mai grav!

Captură video - Realitatea Plus 

Tatăl meu are 74 de ani, iar starea sa de sănătate nu este bună. M-a sunat mama mea și mi-a spus că plămânii lui i-au fost afectați în proporție de 99%, a mai făcut vreo 2-3 infarcturi, ce pot să zic, este dezastru pentru mine", a mai spus bărbatul.

Vezi și - Explozie Buftea, zona Studio: Cine sunt victimele. Ministrul Sănătății, anunțul momentului

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele