DCNews › Stiri › Social › UPDATE / Incident la centrala termică a unei școli din Prahova. Elevii și profesorii s-au evacuat înainte de sosirea pompierilor

UPDATE / Incident la centrala termică a unei școli din Prahova. Elevii și profesorii s-au evacuat înainte de sosirea pompierilor

Inquam Photos/ George Călin

O explozie s-a produs luni dimineață în camera centralei termice a unei școli din județul Prahova.

UPDATE:

O degajare masivă de abur a avut loc, luni dimineaţă, în camera centralei termice a Şcolii Gimnaziale "Alexandru Popescu" din Telega Vale, unde iniţial a fost raportată o explozie neurmată de incendiu.

"În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, după aerisirea camerei centralei, pompierii au stabilit că nu a fost o explozie propriu-zisă, ci doar conducta de apă fisurată, care a provocat o degajare masivă de abur. Centrala termică este intactă, au fost scoase lemnele care ardeau în interior pentru a nu mai exista alte riscuri", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Iniţial, pompierii au fost anunţaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că s-a produs o explozie neurmată de incendiu în camera centralei termice a acestei unităţi de învăţământ.

Un număr de 43 de elevi şi şase cadre didactice s-au evacuat până la sosirea echipajelor de pompieri, potrivit Agerpres.

Știre inițială:

O explozie care nu a fost urmată de incendiu a avut loc, luni dimineaţa, în camera centralei termice a Şcolii gimnaziale din comuna Telega, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, 43 de elevi şi şase cadre didactice s-au evacuat până la sosirea echipajelor de pompieri.

O parte din copii au fost deja preluaţi de părinţi

"Din primele informaţii primite de la faţa locului, a fost vorba despre o explozie neurmată de incendiu, produsă în camera centralei termice pe lemne, fără a fi afectată clădirea. Elevii au fost evacuaţi până la sosirea echipajelor de pompieri, nu sunt persoane rănite. O parte din copii au fost deja preluaţi de părinţi. Se va efectua o recunoaştere la nivelul întregii unităţi de învăţământ", a transmis ISU Prahova.

Cursurile vor fi suspendate pe parcursul zilei de luni pentru remedierea situaţiei.

La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă de la Detaşamentul Câmpina, o ambulanţă SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Băicoi şi o ambulanţă SAJ Prahova, conform Agerpres.

Incendiu la Şcoala Gimnazială Bistriţa. Zeci de elevi şi profesori s-au autoevacuat. Precizările ISU Neamț pentru DC NEWS

Incidentul din Prahova este al doilea caz la mai puțin de o lună. Zeci de elevi şi profesori s-au autoevacuat din Şcoala Gimnazială Bistriţa - comuna Alexandru cel Bun, din cauza unui incendiu. Se pare că angajaţii şcolii au sesizat un miros de fum persistent şi au sunat imediat la 112, după care au ieşit, alături de copii, din unitatea de învăţământ.

DC NEWS a contactat-o pe Irina Popa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, pentru a afla mai multe detalii despre acest incident.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Până la sosirea pompierilor s-au autoevacuat 36 de elevi şi 3 cadre didactice, potrivit ISU Neamț.

"Incendiul s-a manifestat doar la un tablou electric situat la etajul clădirii. La sosirea pompierilor, incendiul era localizat și lichidat. Până la sosirea pompierilor s-au autoevacuat toți copiii și cadrele didactice care se aflau în unitatea de învățământ în momentul producerii evenimentului. S-a acționat pentru evacuarea fumului din clădire", ne-a spus Irina Popa.

Cât despre posibila cauză a incendiului, aceasta ne-a spus: "Cel mai probabil a fost un scurtcircuit electric, dar vom reveni cu informații".

După acest incident, cursurile în unitatea de învăţământ sunt suspendate.

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social