DCNews Stiri Evaluarea naționala ar putea să cuprindă a treia probă

Evaluarea naționala ar putea să cuprindă a treia probă

În același context, ministrul a precizat că testarea competenţelor într-o limbă străină va fi introdusă, anul acesta, la evaluarea elevilor de clasa a VI-a, fiind vorba despre o premieră.

\"Nu evaluăm competenţa într-o limbă străină decât la bacalaureat. În acest an, încercăm la testul de clasa a VI-a, este prima dată când facem aşa ceva, până acum nu aveam. Dar nu este un examen, ci un test, la evaluarea de clasa a VI-a. În mod normal, la examenul de clasa a VIII-a trebuia să fie şi limba străină şi de mult timp trebuia să fie acest lucru. Nu o să fie anul acesta, nu o să fie la anul, dar începem să facem şi acest lucru\", a spus Pricopie.

Remus Pricopie a subliniat că testarea competenţelor într-o limbă străină va trebui făcută, gradual, şi la clasele mai mici.

Citește și: Evaluare Națională 2014. Vestea pe care o așteptau elevii

\"Aceste competenţe de limbă sunt evaluate la nivelul clasei a VI-a. Încet, gradual, va trebui să le testăm şi pe clasele mai mici. Ştiţi că aveam obligativitatea unei limbi străine începând cu clasa a III-a. Am făcut ordinul şi acum există obligativitatea primei limbi străine începând cu clasa I. Am vrut să dau ordin cu obligativitatea celei de-a doua limbi străine începând cu clasa a III-a. În urma discuţiei cu colegii din minister, am spus: \'Hai, mai întâi, să anunţăm şi să ne asigurăm că în mediul rural, despre care s-a vorbit că există un decalaj foarte mare, avem profesorii necesari\'. Ei, pe hârtie, există, dar în practică, atunci când te duci în anumite zone izolate, constaţi că nu există\", a mai spus ministrul Educaţiei.

Citește și: Dezastru la evaluarea națională 2014. Care au fost rezultatele

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele