”Pe baza unei întâlniri foarte productive pe care am avut-o cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, am format cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda și, de fapt, întreaga regiune arctică. Această soluție, dacă va fi realizată, va fi una excelentă pentru Statele Unite ale Americii și pentru toate națiunile NATO. Pe baza acestei înțelegeri, nu voi impune tarifele care urmau să intre în vigoare la 1 februarie.
Discuții suplimentare au loc cu privire la Domul de Aur în ceea ce privește Groenlanda. Informații suplimentare vor fi puse la dispoziție pe măsură ce discuțiile progresează.
Vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, trimisul special Steve Witkoff și alte persoane, după cum este necesar, vor fi responsabile de negocieri - Aceștia îmi vor raporta direct. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni!” anunță Donald Trump, pe Truth.
Recent, Donald Trump a amenințat cu introducerea unei taxe vamale suplimentare de 10%, de la 1 februarie, asupra Danemarcei, Suediei, Franței, Germaniei, Olandei, Finlandei, Norvegiei și Regatului Unit, taxe care ar fi urmat să crească la 25% începând cu 1 iunie. Acum, după discuția cu Mark Rutte, pare că s-a răzgândit.
”Gata s-a rezolvat problema Groenlanda”
Analistul Andrei Caramitru scrie, pe Facebook, că ”Gata s-a rezolvat problema Groenlanda. Trump anunță ca a agreat un deal cu NATO pe securitatea arctică care include NATO și e bun pentru NATO. Și că nu vor fi tarife pe țările europene. Lecția: trebuie să te ții tare când unii vor să facă o nefăcută. Poate învață și ai noștri, zic”.