DCNews Stiri Delfinariul din Constanţa. Cum se simt delfinii după protestul din weekend

Delfinariul din Constanţa. Cum se simt delfinii după protestul din weekend

Foto Facebook / Delfinariu Constanţa

Sâmbătă, când abia începuse spectacolul la Delfinariul din Constanţa, trei tineri au sărit în bazin. Aceştia aveau pancarte cu următoarele mesaje: „Marea e casa delfinilor", "Închideţi toate delfinariile". Într-un final, tinerii au fost scoşi din bazin, însă gestul lor a avut repercusiuni asupra delfinilor.

Reacţiile au apărut imediat. „După ce au fost (n.r. cele trei persoane) în bazin, au tuşit, au avut câteva reacţii care denotau un stres maxim. Acestea s-au ameliorat în următoarele zile", a declarat Angelica Curlișcă, marţi, 29 august, pentru DC News.

„Sub îngrijirea antrenorului, deocamdată, sunt ok. Vom vedea mai târziu, pentru că, la fel ca şi la oameni, e posibil să aibă o reacţie mai târziu. Pentru moment, sunt în stare bună şi susţin demonstraţiile", a mai spus Angelica Curlișcă, șef secție Delfinariu.

Amintim că directorul general al instituției, Adrian Bîlbă, a declarat că va depune plângere penală împotriva lor în numele Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Mai multe despre acest subiect puteţi citi în articolul: Delfinariu Constanţa, protest incredibil: Fac plângere la Poliţie.

[citeste si]

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele