DCNews Stiri Social Cum se spune corect: Paști sau Paște? Ai greșit mereu până acum

Cum se spune corect: Paști sau Paște? Ai greșit mereu până acum

Paste pasti - Foto: Freepik @pvproductions

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși, considerată cel mai important eveniment din istoria omenirii, "al praznicelor praznic şi sărbătoare a sărbătorilor", așa cum este numită în cântările Bisericii din noaptea de Înviere.

Din punct de vedere etimologic, termenul Paști provine din forma bizantino-latină Pastihae, derivată din cuvântul de origine ebraică Pasah, care înseamnă "a trecut".

Evreii numesc Pesah sărbătoarea libertății sau a azimilor, în amintirea trecerii prin Marea Roșie, momentul în care s-au eliberat din robia egipteană. Acest eveniment este prăznuit anual la 14 Nisan, adică la prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.

Ce legătură există între Paștele evreilor și Învierea Domnului

Legătura dintre termenul care desemnează sărbătoarea evreiască și sărbătoarea creștină a Învierii vine din faptul că pătimirile, moartea și Învierea Domnului din anul 33 au coincis cu Paștele evreilor.

Totuși, este important de precizat că între cele două există doar o legătură de nume și de coincidență cronologică. Sensul Paștilor creștine este cu totul diferit: eliberarea tuturor popoarelor din robia păcatului și a morții prin Învierea lui Hristos.

Care este forma corectă: Paște sau Paști

În ceea ce privește forma corectă a cuvântului, Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române arată că ambele forme, "Paște" și "Paști", sunt acceptate ca fiind corecte.

Așadar, din punct de vedere normativ, ambele variante pot fi folosite.

Cum explică filologii apariția celor două forme

În Sfânta Scriptură, la Paștile evreilor se consuma și azima sau pâinea nedospită, alături de miel și vin. Creștinismul a dat acestor elemente alte semnificații: mielul este Hristos, care acceptă jertfa, iar pasca și vinul semnifică, la rândul lor, sacrificiul Mântuitorului.

Filologul George-Mihail Pruteanu a explicat această dilemă dintre "Paști" și "Paște" pornind de la termenul pască, al cărui plural este paști sau păști, după modelul verbelor "a paște" și "a naște".

În limba vorbită, s-a simțit nevoia unei forme de singular pentru a face referire, firesc, la o singură zi din cadrul sărbătorii Paștilor. Astfel a apărut cuvântul Paște.

Ce formă recomandă Biserica

Deși în vocabularul limbii române circulă ambele forme, Biserica recomandă utilizarea formei "Paști".

Această variantă se regăsește atât în Sfânta Scriptură, cât și în texte vechi importante, precum:

  • Cartea de învățătură a diaconului Coresi din 1581: "Acestea sunt Paștile de bucurie și de veselie"
  • Noul Testament din 1648: "sărbătoarea azimelor care să cheamă Paștile"
  • Forma apare și în Dicționarul religios, publicat în 1994 de Ion M. Stoian, unde este definită astfel: Paști = cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach)".
Știri similare din categoria Social Vezi toate articolele