”Am fost pe bulevard și am asistat la momentul în care au venit coloanele de manifestanți și cordoanele de miliție au tras în aer. Am mers în mijlocul străzii și am adunat câteva tuburi de cartușe, m-am dus la redacție, a fost o chestie de nebunie totală, în momentul în care redactorul-șef m-a întrebat nervos ”unde ai fost până acum că aveam nevoie de tine”, l-am întrebat de ce avea nevoie. Într-un gest care acum și mie mi se pare teatral, i-am pus pe birou tuburile de cartușe și l-am întrebat ”despre asta pot să scriu?”. S-a făcut verde la față, Dumitru Târcob era redactor șef, un om cumsecade. Mi-am dat demisia de la ziar în momentul acela, mi-am pus legitimația pe masă și am plecat. După două ore am primit un telefon de la redacție, colegii mă chemau. Când mergeam spre redacție, decola elicopterul cu tovarășul, colegii mei erau toți strânși în biroul redactorului-șef, se uitau toți la televizor cu ce se întâmplă. Păreau dezorientați, se întrebau ce facem și m-au întrebat pe mine. Am spus, cum ce să facem, facem ziarul. Ce ziar? Și atunci cineva a zis - ne stăruia și nouă în minte strigătul din piață libertate, libertate, libertate - și Libertatea să fie și așa s-a botezat ziarul” a spus Octavian Andronic, în interviul acordat pentru DCNews.
Mișcare în presă. Andronic: ”A fost o nebunie totală. S-a făcut verde la față”
Publicat pe 19 sep 2018, 11:27
-
-
- Donald Trump a vorbit despre postarea controversată cu Iisus14.04.2026, 13:14
-
-
-
-
-
-
- Trump a primit McDonald’s în Biroul Oval. Cât a lăsat bacșiș/VIDEO14.04.2026, 11:35
- Întâlnirea care poate pune capăt „aventurii“ Hezbollah în Liban14.04.2026, 11:24
-
- Unde s-a pierdut educația? Prof. univ. dr. Sorin Ivan, răspuns14.04.2026, 10:52
-
- Cât a crescut rata inflației în luna martie14.04.2026, 10:08
-
-
- BANCUL ZILEI: La ginecolog...14.04.2026, 09:07
- Xi Jinping, mesaj către premierului spaniol, Pedro Sanchez14.04.2026, 08:52
-
-
-
-
- Au explodat prețurile la RCA. ”2100 de lei! S-a dublat”13.04.2026, 21:48
- Pepe, tată pentru a patra oară. Soția sa a născut în a doua zi de Paște13.04.2026, 21:00
-
-
-
-
-
-
- Blocada lui Trump în Iran începe ACUM!13.04.2026, 17:22
-
-
-
- Un bărbat de 41 de ani a fost găsit mort în mașină. Anunțul Poliției13.04.2026, 16:13
-
-
- Britney Spears, la dezintoxicare după ani de probleme cu dependențele13.04.2026, 14:38
- După 17 aprilie, vremea își schimbă brusc cursul până pe 26 aprilie13.04.2026, 14:25
-
- China, prima reacție după victoria lui Peter Magyar în Ungaria13.04.2026, 14:07
-
-
-
-
-
-
-
- Mossad are un nou șef. Cine este generalul Roman Gofman13.04.2026, 11:16
- Forintul urcă puternic după înfrângerea lui Viktor Orban13.04.2026, 11:03
-
-
-
- Ucraina ridică restricțiile de călătorie în Ungaria după alegeri13.04.2026, 10:38
- Panică la metrou, luni dimineață. Un vagon a fost cuprins de fum13.04.2026, 10:27
-
- Câte genuflexiuni ar trebui să poți face în funcție de vârstă13.04.2026, 10:03
-
- Incendiu în Bacău: Un bărbat de 84 de ani a fost găsit carbonizat13.04.2026, 08:36
-
-
- BANCUL ZILEI: Replica soției după căsătorie13.04.2026, 07:28
- Cine este Peter Magyar, liderul Tisza12.04.2026, 22:58
-
-
-
-
-
-
-
-
- Incendiu la Electrocentrale Rovinari. A fost oprit Grupul 512.04.2026, 13:30
- Cum te cureți de vopseaua de ouă de pe degete12.04.2026, 13:09
-
- Unde petrec românii Sfintele Paşti. Sondaj DC News cu procent covârşitor12.04.2026, 12:36
-
-
-
- Atacurile de tip ransomware cresc cu 50% de la un an la altul12.04.2026, 10:25
-
-
- Update/ Incendiu la chiliile Mânăstirii Bistriţa. O persoană a murit12.04.2026, 07:58
- BANCUL ZILEI: Ursul și vulpea au devenit prieteni12.04.2026, 06:04
-
- Hristos a Înviat! DC News vă urează sărbători luminate11.04.2026, 23:46
-
-
-
-
-
- Orban vs Magyar. Alegerile din Ungaria, impact direct la Bucureşti11.04.2026, 19:19