Valoarea sprijinului financiar a acestui nou program este de 13.950 de lei la hectar, contravaloarea în lei a 3.000 de euro. "După succesul Programului de sprijin pentru tomatele cultivate în sere şi solarii, aflat în al treilea an de implementare, unde s-au înscris în acest an 665 de producători, un alt program se adresează cultivatorilor de usturoi. Sunt deja 48 de solicitări, cu o suprafaţă totală de 93,89 hectare, majoritatea din zona Râmnicu Sărat, cunoscută în întreaga ţară, ceea ce situează judeţul Buzău pe primul loc în ţară", a declarat directorul DAJ Buzău, Cosmin Florea.
La rândul său, Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, cercetător la Staţiunea legumicolă Buzău, unul din iniţiatorii acestui program, a declarat pentru AGERPRES că "la staţiunea de cercetare din Buzău s-au creat primele două soiuri autohtone, Benone şi Râmniceanu, în curs de omologare, dar lucrăm la alte soiuri, inclusiv la celebrul usturoi negru, atât de căutat de gastronomia din întreaga lume".