Europarlamentarul PDL Cristian Preda, întrebat dacă președintele ar trebui să intervină în aplanarea conflictelor, a declarat, sâmbătă, că Traian Băsescu nu poate veni în Piața Universității deoarece ”președintele nu este șeful poliției”.
Europarlamentarul PDL apreciază invitația premierului Boc la dialog ca fiind un gest normal, dar cataloghează drept iresponsabil refuzul Opoziţiei de a se așeza la masa dialogului alături de Putere.
Totodată, Cristian Preda, susține că politizarea protestelor nu este benefică.
"Trebuie să ne întoarcem la formatul democraţiei, al dialogului. Dar nu poate premierul sau preşedintele să stea zilnic în stradă. Ceea ce mi se pare mie că văd în stradă este mai mult mesajul USL că ”Nu vrem să discutăm cu voi! Plecați”. Credeţi că suntem în anii '90, suntem în cultura lui Ion Iliescu şi a mineriadelor? Partidele politice au datoria să transforme nemulţumirea socială într-un dialog politic responsabil, să găseasca soluţii şi să contruiască ieşirea din impas. Gestul făcut de premier a fost de normalitate democratică, de invitare la dialog”, a mai adăugat Cristian Preda.
Citește și:
Strategia PDL pentru calmarea protestelor anti-Băsescu
Nemulţumiri ale liderilor PDL din teritoriu: Remanierea este clar că trebuie să se întâmple