Retras de mai bine de trei ani din competițiile oficiale (ultima sa luptă având loc în 2021), fostul campion mondial la categoriile pană și welter, titluri obținute între 2015 și 2018, își justifică demersul prin dorința de a oferi electoratului posibilitatea de a decide direct asupra candidaților înscriși în cursa pentru președinție. „Acest sistem, deşi menit să asigure un anumit grad de influenţă politică în rândul candidaţilor, restricţionează în mod neintenţionat vocea directă a electoratului irlandez”, a scris McGregor.
Potrivit Constituției Irlandei, orice aspirant la funcția supremă în stat trebuie să obțină sprijinul a cel puțin 20 de membri ai Parlamentului sau susținerea formală a patru consilii județene. McGregor, care își anunțase pentru prima dată intențiile politice în martie anul trecut, consideră că acest criteriu îngrădește libertatea democratică și propune modificarea procesului de nominalizare. „În acest context, propun o petiţie prin care solicit o modificare a procesului de nominalizare, astfel încât numele meu să poată apărea pe buletinul de vot. Susţin că poporul irlandez ar trebui să aibă dreptul absolut de a alege candidaţii care vor apărea pe buletinul de vot pentru alegerile prezidenţiale. Prin urmare, vă implor să vă alăturaţi mie în acest demers, semnând această petiţie”, a adăugat acesta, încheind cu apelul: „Semnaţi petiţia mea pentru a salva Irlanda!”
Petiția, găzduită pe platforma change.org, a strâns peste 7.000 de semnături la doar câteva ore după publicare. În același mesaj online, McGregor nu a ezitat să își exprime nemulțumirea față de actualul prim-ministru al Irlandei, Simon Harris, pe care l-a numit cu majuscule o „rușine”, îndemnând alegătorii să susțină „orice alt candidat decât aceşti trădători, aceşti neoameni”.