Nimic nu se compară cu mirosul de scorțișoară și unt topit care inundă casa într-o dimineață răcoroasă de toamnă. Dacă ești în căutarea celor mai pufoase, aromate și lipicioase cinnamon rolls, ai ajuns exact unde trebuie.
Ingredientele de care ai nevoie pentru Cinnamon rolls
Ingrediente pentru aluat
făină 500 g
lapte călduț 250 ml
zahăr 100 g
unt 80 g
drojdie proaspătă 25 g
ouă 2 bucăți
sare 1 praf
Ingrediente pentru umplutură
zahăr 160 g
unt 90 g
scorțișoară 2 lingurițe
Ingrediente pentru glazură
zahăr pudră 200 g
crema de brânză 100 g
unt 100 g
sare 1 praf
Cum se prepară Cinnamon rolls
Amestecați într-un bol drojdia, o linguriță de zahăr, o linguriță de făină și puțin lapte călduț pentru a pregăti maiaua, apoi lăsați-o să crească timp de 10 minute într-un loc cald.
Într-un vas mare, puneți restul de lapte, ouăle, untul moale la temperatura camerei, zahărul și maiaua activată, amestecați ușor ingredientele și adăugați treptat făina până obțineți un aluat elastic, fin și ușor lipicios, dar care nu se lipește de mâini, potrivit bucataras.ro.
Acoperiți vasul și lăsați aluatul la dospit într-un loc cald până își dublează volumul. Răsturnați aluatul pe masa presărată cu puțină făină, frământați-l scurt pentru a scoate aerul și întindeți o foaie dreptunghiulară cu o grosime de aproximativ 1 cm.
Într-un castron, amestecați untul moale cu zahărul și scorțișoara până obțineți o pastă uniformă, apoi întindeți-o cu o spatulă peste toată suprafața foii de aluat.
Rulați strâns și cu grijă aluatul pe lungime, apoi tăiați bucăți de aproximativ 3-4 cm grosime folosind o ață pentru margini curate. Așezați rulourile obținute într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și mai lăsați-le la crescut încă 20 de minute.
Glazura, întinsă direct pe rulourile fierbinți
Introduceți tava în cuptorul preîncălzit și lăsați rulourile la copt până când se rumenesc frumos deasupra. În timp ce rulourile sunt în cuptor, pregătiți glazura prin amestecarea zahărului pudră cu untul moale și praful de sare, adăugând la final crema de brânză până obțineți o compoziție omogenă.
Scoateți rulourile din cuptor și întindeți glazura deasupra cu ajutorul unei pensule pentru a se topi ușor în straturi. Serviți-le imediat sau reîncălziți-le timp de 1-2 minute la cuptorul cu microunde dacă s-au răcit, opțional decorate cu topping de caramel și nuci tocate mărunt.