DCNews › Politica › Partide politice › Sorin Grindeanu, declarații dupa ședința PSD. Anunț despre pensii, taxe și petrecerea lui Simonis

Sorin Grindeanu, declarații dupa ședința PSD. Anunț despre pensii, taxe și petrecerea lui Simonis

Sorin Grindeanu

În urmă cu puțin timp, s-a terminat ședinţa Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat și urmează declarații.

Principalele declarații făcute de Sorin Grindeanu, liderul PSD, după ședinţa Biroului Permanent Naţional:

 - Despre botezul fiului lui Alfred Simonis:

Am văzut reacţiile apărute după evenimentul din weekend. Înţeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, în contrast cu problemele pe care le are România.

În contextul social dificil, toţi cei care au responsabilităţi publice şi toţi cei care avem responsabilităţi publice trebuie să fim mult mai atenţi cu felul în care ne raportăm la oameni şi la mesajul pe care îl transmitem, chiar şi în cadrul unor evenimente private. 

Nu vreau să caut explicaţii şi să minimalizez reacţia, în calitate de lider al PSD regret percepţia creată în rândul oamenilor care au resimţit puternic măsurile de austeritate din ultimul an. Consider că avem obligaţia să demonstrăm, prin ceea ce facem, că am înţeles acest lucru

 - Responsabilitatea noastră este să ne concentrăm pe ce așteaptă oamenii: venituri mai bune, locuri de muncă și o economie care să repornească. Iar românii trebuie să vadă această preocupare nu doar în declarațiile noastre, ci mai ales în faptele noastre.

 - Am decis ca, în două săptămâni, să avem gata centralizarea propunerilor de comasări de instituții, agenții și companii ale statului. La Ministerul Transporturilor sunt multe instituții care pot fi comasate fără probleme.

 - Avem nevoie de această reformă reală pentru a avea niște economii importante la buget, prin care să finanțăm politicile economice și sociale de anul viitor.

 - Tot până atunci, trebuie să fie o abordare unitară asupra nivelului indemnizațiilor din consiliile de administrație. Suma maximă pentru un membru să nu depășească salariul mediu pe economie. Vor fi excepții legate de companiile listate la bursă, care au alt regim.

 - Săptămâna viitoare va fi prezentată reforma administrației locale.

 - Este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile. Acest lucru trebuie să se întâmple. Toate lucrurile legate de buget, de taxe, sunt dezbateri legate de anumite taxe care vor fi mai mari la anul şi aşa mai departe, vor fi discutate odată cu aprobarea bugetului.

Şi, da, ne propunem să creştem, conform legii, pensiile. Da, ne propunem să nu avem taxe mărite. Şi aici cred că am fost cât se poate de clar şi săptămâna trecută, şi acum două săptămâni. Nu e loc de nuanţe, dar odată cu bugetul vor fi văzute aceste lucruri, aceste indexări se vor vedea în buget

 - România are nevoie de o lege a salarizării unitare, astfel încât să încadrăm lucrurile pe o piramidă corectă, să eliminăm anumite nedreptăţi care se găsesc în acest moment. E nevoie să existe o lege care să fie discutată cu toţi partenerii sociali, fie că vorbim de patronate, fie că vorbim de sindicate.

 - Întrebat dacă România îşi permite o majorare a salariului minim brut pe economie:

Cred că trebuie să discutăm, aşa cum am spus şi în cazul pensiilor, dar acolo e obligatoriu să existe această indexare a pensiilor şi să discutăm aplicat atunci când vom avea bugetul. Şi asta va fi, sper, să începem să discutăm undeva la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, pentru că până atunci trebuie să existe următorul lucru: trebuie să existe în vreo două săptămâni acel raport financiar care să cuprindă execuţia la sfârşitul lunii octombrie, să vedem deficitul la sfârşitul lunii octombrie. Să vedem.

Şi înţeleg că domnul prim-ministru le-a cerut miniştrilor ca în termen scurt să trimită din partea fiecărui minister tot ceea ce ţine de cheltuielile şi de sumele care sunt necesare, pe de o parte, pentru funcţionare până la sfârşitul anului, pe de altă parte, pentru facturi, investiţii, lucruri care nu au fost prinse în acest moment în buge

 - România are nevoie de reforme, nu de concedieri.

 - Românii au sărăcit, firmele românești s-au închis, puterea de cumpărare a românilor a scăzut. Accept criticile românilor și ale presei, dar nu voi accepta criticile unor ipocriți care au cheltuit zeci de mii de euro pentru a-și vizita familia la Bruxelles, în weekend, ale celor care și-au triplat indemnizațiile în ultima zi de mandat sau ale celor care făceau băi de șampanie pe iahturi, pe banii românilor.

 - De domnul Muraru ați auzit? Nu stă la Washington, pe banii românilor, într-un palat de 40 și ceva de camere? Nu sunt celebre party-urile de pe iahturile din Miami ale aceluiași ambasador? Sau ați auzit de domnul Pîslaru?

 - Unele dintre lucrurile prezentate despre persoana mea sunt false. Unii se chinuiau să spuncă că îl ascund. Nu îl ascund. Îl port de cinci ani. Nu am niciun motiv să îl ascund, nu este de zeci de mii de euro, doar că a fost prezentat în acest mod.

 - Taxele nu vor crește.

Știrea inițială:

Potrivit unor surse Realitatea, social-democrații ar fi discutat despre ce se va întâmpla cu pensiile începând cu anul viitor. Se vorbește despre o indexare, însă nu se știe exact cu cât vor fi indexate. 

De asemenea, Legea salarizării a fost un alt subiect important dezbătut, alături de reformele majore pe care le pregătesc social-democrații în administrație, în companiile de stat.

Alte subiecte care ar fi fost discutate în ședința PSD de astăzi ar fi vizat bugetul și rectificarea bugetară. Totodată, s-ar mai fi discutat și despre activitatea PSD de când guvernul s-a schimbat.

Sorin Grindeanu, liderul PSD, urmează să facă mai multe declarații, după încheierea ședinței care s-a desfășurat, astăzi, începând cu ora 10:00, la sediul PSD din Kiseleff.

Citește mai multe din Partide politice
Citește mai multe din Partide politice