DCNews Politica Călin Georgescu ar fi câștigat prezidențialele, spun unii sociologi. Motivele din spatele acestei ipoteze

Călin Georgescu ar fi câștigat prezidențialele, spun unii sociologi. Motivele din spatele acestei ipoteze

Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Jurnalistul Val Vâlcu explică motivele din spatele acestei ipoteze. O victorie a lui Călin Georgescu ar fi fost posibilă, nu neapărat datorită susținerii sale largi, ci din cauza lipsei de alternative viabile pentru o mare parte a electoratului.

USR, de la intrarea pe scena politică, a alienat un segment semnificativ al electoratului, în special bunicii noștri, printr-un discurs considerat agresiv. Pentru USR, oamenii în vârstă n-a reprezentant o prioritate. Erau numiți „oameni fără dinți”. Li se aruncau hârtii de un leu pensionarilor pentru că îl susțineau pe Liviu Dragnea. Evident că a apărut o reacție.

De asemenea, candidatura Elenei Lasconi a fost puternic afectată de asocierea cu figuri controversate, precum Clotilde Armand, criticată pentru atacurile sale împotriva electoratului de stânga, dar și de susținerea lui Traian Băsescu, un personaj politic respins de 7,4 milioane de oameni la referendumul pentru suspendare. Elena Lasconi mima că vrea să fie președinta tuturor, dar era înconjurată de oameni care au polarizat electoratul.

Matematica voturilor și ascensiunea suveraniștilor

Un alt semnal important vine din aritmetica voturilor din turul întâi. Călin Georgescu și George Simion, candidații suveraniști, aveau un bazin comun de trei milioane și jumătate de voturi, în timp ce electoratul PSD, aproximativ 1,7 milioane, se simțea umilit și era puțin probabil să susțină pe cineva precum Elena Lasconi. În plus, voturile PNL erau divizate între conservatori și alte facțiuni.

Era o situație riscantă încă din turul întâi, iar nemulțumirea generală față de Elena Lasconi se putea exprima printr-un vot pro-Călin Georgescu.

Lipsa de alternativă în turul doi l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu

Analiza indică faptul că succesul ipotetic al lui Călin Georgescu nu ar fi venit neapărat din entuziasmul popular, ci dintr-o reacție negativă față de Elena Lasconi (USR). Nu era vorba că lumea îl susținea pe Călin Georgescu, dar nu avea alternativă.

Sursa: Mirel Palada

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele