Este vorba doar despre o amânare a exercițiului de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”.
Miercuri, 4 martie, ar fi trebuit să se desfășoare exercițiul național. Conform planului inițial, între orele 10:00 și 11:00, autoritățile trebuiau să testeze sistemele de alarmare publică din întreaga țară.
În urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate și necesitatea unei informări publice mai ample, a fost decisă amânarea exercițiului de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”.
„Decizia a fost luată în mod deliberat și responsabil, în baza unei analize proprii, care a indicat că, în actualele condiții, este necesară consolidarea comunicării publice, astfel încât scopul exercițiului să fie corect înțeles la nivelul întregii populații.
Facem această precizare fără echivoc: amânarea exercițiului nu schimbă cu nimic necesitatea testării periodice a sistemului național de alarmare publică.
Verificarea tehnică, mentenanța constantă și testarea funcțională a sirenelor reprezintă obligații instituționale, nu opțiuni. Un sistem de avertizare publică care nu este testat regulat riscă să nu funcționeze atunci când este nevoie de el. Într-o situație reală, orice disfuncționalitate poate însemna timp pierdut, iar timpul pierdut poate însemna vieți puse în pericol.
Exercițiile de alarmare publică nu sunt organizate formal, simbolic sau pentru imagine. Ele au un rol clar: verificarea capacității reale de funcționare a sistemului și familiarizarea populației cu semnalele de alarmare și semnificația acestora.
Prin urmare, amânarea actuală reprezintă o măsură de adaptare responsabilă la context, nu o renunțare la exercițiu și nici o diminuare a exigențelor instituționale privind pregătirea pentru situații de risc.
În perioada următoare, va fi comunicat un calendar revizuit al exercițiilor, însoțit de măsuri suplimentare de informare publică, astfel încât aceste activități să se desfășoare în condiții de claritate, înțelegere și eficiență.
Pregătirea populației și menținerea funcționalității sistemelor de avertizare rămân priorități ferme.
Protecția vieții și a siguranței cetățenilor nu este negociabilă”, a transmis DSU.
Raed Arafat, explicații
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, marţi, că decizia de a amâna exerciţiul de alarmare publică "Miercurea Sirenelor" este una normală, în contextul declanşării războiului în Iran, pentru a nu lăsa loc interpretărilor din partea populaţiei care nu ştie de exerciţiu.
„Decizia noastră este de a amâna, de a informa mai bine, de a veni cu un calendar de testări care va fi pe următoarea perioadă şi la momentul la care vom fi siguri că populaţia a fost informată corect, bineînţeles ieşind din situaţia în care suntem acum şi în contextul actual să facem aceste teste şi să reluăm testarea sirenelor, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări, aşa cum se întâmpla la noi până la începutul perioadei pandemiei", a spus Arafat, la sediul MAI.
El a precizat că sirenele trebuie testate, deoarece acest exerciţiu face parte din rezilienţa şi pregătirea populaţiei şi autorităţile trebuie să fie sigure că sirenele funcţionează.
„Este normal ca în perioada asta, având în vedere situaţia, să evităm unele interpretări sau chiar unii care să nu ştie de exerciţiu şi să creadă că se întâmplă ceva, să informăm mai bine şi să revenim cu calendarul peste o perioadă", a explicat Arafat.
VEZI ȘI: Cum a fost posibil ca serviciile de intelligence să elimine 50 de lideri din Iran
Data de 4 martie este una de comemorare a victimelor cutremurului devastator din 1977, când peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața, iar mii au fost rănite.
4 martie reprezintă, totodată, momentul de încheiere al „Săptămânii Protecției Civile”, perioadă dedicată exercițiilor, simulărilor și activităților educative menite să consolideze reziliența comunitară.
Protecția civilă reprezintă o componentă fundamentală a sistemului național de securitate, având ca obiectiv prevenirea și reducerea riscurilor la care este expusă populația, protejarea bunurilor și a mediului, precum și sprijinirea comunității în situații de urgență.
Activitatea este reglementată prin Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă și presupune măsuri organizatorice, operative și preventive menite să diminueze efectele dezastrelor și să asigure intervenția eficientă în sprijinul populației.