Dacă Spania are 6 judecători la suta de mii de locuitori, iar Austria numai 4, în contextul unei medii europene de 20 de judecători la suta de mii de locuitori, România - cea în care magistrații sunt copleșiți de dosare - are nu mai puțin de 35 de judecători la suta de mii de locuitori. În acest context complicat din țara noastră, în care, pe de-o parte, judecătorii se simt copleșiți de nivelul de muncă, mesajul este clar: nu ne putem permite mai mult. Doar în 2026, bugetul pentru sistemul judiciar din țara noastră ajunge la 15 miliarde de lei, subliniază avocatul Remus Borza. Dacă am ocupa și posturile vacante, suma ar sări lejer în 20 de miliarde dacă ar avea de unde.
3 miliarde de euro pentru sistemul judiciar din România
”Ministerul Public, de la o alocare de 1,7 mld de lei anul trecut, are anul acesta aproape 3,6 mld. de lei, adică dublu! La fel stau lucrurile și cu ÎCCJ. De la o alocare, anul trecut, de 3,3 mld. de lei, s-a ajuns la 7,5 mld. de lei, deci mai mult decât dublu. Dacă mai punem și bugetul Ministerul Justiției - 4,1 mld. de lei, cei 267 milioane de lei de la CSM, ajungem la o alocare de 15 miliarde de lei” a subliniat avocatul Remus Borza, în interviul acordat DCNews, adăugând că ”pe parte de procurori și magistrați, avem o dublare, pentru cei 6500 de judecători și procurori din România, posturi ocupate”.
Avem 1600 de posturi vacante de judecători și procurori, dar realitatea europeană e alta
Avocatul a mai precizat că ar trebui să avem aproximativ 8000 de posturi ocupate în sistemul de justiție, fiind posturi vacante atât la judecători, cât și la procurori, ”de aici și presiunea din partea sistemului judiciar de a ocupa și cele 1600 de posturi vacante. Am ajunge, dacă ar fi să le ocupăm, la 20 de miliarde de lei buget pentru sistemul judiciar”.
Cum reușesc Spania sau Austria?
”E un grad mare de încărcare pe instanțe, pentru că e o realitate, românul e procesoman, din te miri ce te cheamă în instanță, dar, pe de altă parte, statistica europeană ne spune că România are 35 de judecători la suta de mii de locuitori. Media, la nivel european, este de 20 de judecători la suta de mii de locuitori. Adică avem aproape dublu. Dar sunt țări, precum Austria, care are numai 4 judecători la suta de mii de locuitori, sau cum este Spania, care are o medie de 6 judecători la suta de mii de locuitori” a precizat Remus Borza.
”Și magistrații știu? Că toată lumea se plânge că sunt prea puțini?” a întrebat analistul politic Bogdan Chirieac.
”Sunt date publice, de la Eurostat, nu le-am scos eu din joben” a răspuns Remus Borza, adăugând că ”noi - statul- avem o anumită predispoziție în a încărca schemele de personal”.
Urmărește interviul complet: