„Cred acum că el (Putin) este convins că va încheia un acord. Cred că o va face, și vom afla asta la întâlnirea de vineri”, a spus Trump într-un interviu la Fox News Radio.
„Această întâlnire va deschide calea pentru o alta”, a continuat Trump, referindu-se la un summit ulterior la care să participe el, Putin și Zelenski, summit pentru care a spus că sunt deja examinate trei posibile locații, una dintre ele fiind tot Alaska, unde președintele ucrainean ar putea veni după summitul ruso-american, dacă acesta se va încheia favorabil.
„A doua întâlnire va fi foarte, foarte importantă, întrucât va fi cea la care ei vor încheia un acord”, a indicat Trump, care a reafirmat că un acord de pace va presupune concesii teritoriale, deși Zelenski susține insistent că nu va ceda niciun teritoriu Rusiei.
„Nu vreau să folosesc termenul „împărțirea lucrurilor”, dar, într-un anumit fel, nu este un termen greșit. Vor exista schimburi în ce privește frontierele, teritoriile”, a explicat președintele american.
Totuși, el a estimat o probabilitate „de 25%” ca summitul pe care-l va avea vineri cu Putin la o bază militară din apropierea orașului Anchorage să se încheie cu un eșec, caz în care, a spus el, își va vedea mai departe de conducerea SUA, sugerând astfel că nu se va mai implica în soluționarea negociată a războiului ruso-ucrainean.
„În funcție de ce se întâmplă la întâlnirea mea (cu Putin), îi voi telefona președintelui Zelenski și îl voi anunța dacă se pot întâlni”, a concluzionat președintele SUA.
Cu o zi în urmă, Trump a avertizat din nou Rusia cu „consecințe foarte grave” dacă nu acceptă să încheie războiului, el amenințând-o anterior cu noi sancțiuni directe și cu sancțiuni impuse partenerilor comerciali ai săi prin taxe vamale secundare asupra importurilor de petrol rusesc.
În acest timp, la Moscova, președinția rusă a transmis că Putin și Trump vor aborda la summitul din Alaska „chestiunile cele mai complexe”, războiul din Ucraina fiind doar una dintre ele, o alta fiind stabilitatea strategică, însă nu vor semna niciun document la finalul întâlnirii.
Dar președintele rus „va explica acordurile și înțelegerile convenite” la o conferință de presă comună cu Trump după summit, potrivit Kremlinului. Președintele american nu a confirmat însă această conferință de presă comună, dând de înțeles în interviul pentru Fox News Radio că aceasta va depinde de modul cum se va desfășura întâlnirea cu Putin.