DCNews Stiri Doi români, implicați în accidentul feroviar din Danemarca. În ce stare sunt

Doi români, implicați în accidentul feroviar din Danemarca. În ce stare sunt

Coliziune între două trenuri, Danemarca. Sursa foto: Agerpres

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a spus că doi români au fost implicați în accidentul feroviar întâmplat joi dimineață în apropiere de Copenhaga. Ea a precizat că aceştia sunt în afara oricărui pericol.

„În accidentul feroviar care a avut loc joi dimineaţă, 23 aprilie, în Danemarca, între localităţile Hillerod şi Kagerup, la aproximativ 40 de kilometri nord de Copenhaga, au fost implicaţi şi doi cetăţeni români. Sunt bine, în afara oricărui pericol. Transmitem autorităţilor daneze mulţumiri pentru modul profesionist în care au ţinut legătura cu noi şi însănătoşiri grabnice celor răniţi”, a transmis Oana Ţoiu, joi seară, pe Facebook.

Coliziune frontală între două trenuri în Danemarca: cel puțin 17 răniți, la nord de Copenhaga

Două trenuri locale s-au ciocnit joi frontal în Danemarca, rănind cel puţin 17 oameni, a declarat serviciul de urgenţă pentru Reuters.

Coliziunea a provocat avarii extinse în partea din faţă a ambelor trenuri. Cabinele au fost complet deformate şi zdrobite sub impact. Parbrizele şi geamurile au fost făcute ţăndări.

Incidentul s-a produs la aproximativ 40 de kilometri nord de Copenhaga, pe o linie feroviară care leagă oraşele Hillerod şi Kagerup, atransmis poliţia într-un comunicat. 

Alerta în Copenhaga, Danemarca

„Am primit alerta chiar la ora 6:30” (4:30 GMT), a declarat, joi, pentru AFP Tim Simonsen, purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă. „Este vorba de două trenuri locale care s-au ciocnit frontal”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare pentru Reuters.

 
 „Există răniţi printre pasageri. Toată lumea a ieşit din trenuri, aşa că nimeni nu este blocat... Resurse importante au fost trimise la faţa locului", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Răniţii au fost transportaţi ulterior departe de locul accidentului cu ambulanţe şi elicoptere, a declarat departamentul de pompieri pe platforma X.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele