Ambrozia, perioadă critică: Adevărat calvar! Este de neacceptat

În contextul în care urmează o perioadă critică când ambrozia, plantă alergenă va acționa asupra aerului, un semnal clar din PNL vine spre ministere, în contextul în care nu se iau măsuri imediate, ci după ce planta își încetează efectul. 

”Constat cu mare dezamăgire că, deși Președintele României a promulgat Legea de stârpire a ambroziei încă din luna martie, ministerele de resort nu conștientizează gravitatea consecințelor răspândirii plantei ambrozia și amână cu multă nepăsare, cu încă un an, aplicarea acestei legi. Normele de aplicare a legii, elaborate de Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății, amână aplicarea ei pentru 2019.” transmite Florica Cherecheș, deputat PNL. 

Debutul campaniei, amânat

Aceasta a adăugat: ”Chiar și debutul campaniei de informare este amânat pentru noiembrie 2018, moment când ambrozia nu mai deranjează pe nimeni, dispunându-se, în acest an, doar identificarea zonelor afectate, ceea ce nu va fi greu pentru că ambrozia este peste tot. Însă identificarea fără măsuri de stârpire, nu rezolvă nimic! Este de neacceptat această indiferență a funcționarilor din ministere, în contextul în care țările învecinate iau foarte în serios această situație și intervin de ani de zile, aplicând amenzi usturătoare celor care nu distrug această plantă de pe terenurile aflate în proprietate sau administrare.”

Perioadă critică

”Având în vedere că ambrozia stă să înflorească, urmează o perioadă critică care va dura 8-10 săptămâni, când planta, extrem de alergenă, va îmbâcsi pur și simplu aerul cu polenul său, știut fiind că o plantă matură răspândește între 2-8 miliarde de grăuncioare de polen. Acest lucru face ca cetățenii cu sensibilitate alergică ridicată să trăiască un adevărat calvar, simptomele specifice fiind strănut frecvent, mâncărime a nasului și ochilor, secreții nazale abundente, ochi roșii, senzații de sufocare, dar și manifestări de astm sau dificultăți în respirație și tuse. Mulți vor fi din nou obligați să stea mai mult în casă iar alții, nevoiți să apeleze chiar la concediu medical, Sunt indignată că această problemă nu este luată în serios și fac apel, pe această cale, către primării, consilii județene și prefecturi, dar și către cetățenii care dețin terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole din întreaga țară, să curețe cât mai urgent terenurile pe care crește ambrozia, înainte de înflorire. Informați-vă și distrugeți ambrozia, cea mai alergenă buruiană din România!” a conchis Florica Cherecheș, deputat PNL și vicepreședinte Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel