Urmărește emisiunea live


  COD GALBEN  Alertă de la hidrologi. Cod galben de inundații în mai multe județe

Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com

Hidrologii au emis mai multe alerte de tip Cod galben de inundații. Acestea sunt valabile pentru mai multe județe din țară. 

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până duminică seara în două bazine hidrografice din judeţele Alba, Harghita şi Covasna, scrie Agerpres. 

Conform prognozei de specialitate, între orele 15:20 - 22:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Galda - amonte S.H. Gelmar, Arieş - bazin superior (judeţul Alba), precum şi pe râurile din bazinele hidrografice: Cormoş (judeţele Harghita şi Covasna).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Ampoi şi din bazinul hidrografic Vârghiş, precizează INHGA.

Atenţionarea Cod galben a fost transmisă către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă: Mureş şi Olt, Sistemele de Gospodărire a Apelor: Alba, Harghita şi Covasna.

Alertă și pe râuri din judeţele Hunedoara,Prahova şi Buzău, până la ora 24:00

De asemenea, o atenţionare Cod galben de inundaţii este valabilă până duminică seara în două bazine hidrografice din judeţele Hunedoara, Prahova şi Buzău.

Conform prognozei de specialitate, între orele 15:20 - 24:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar - amonte S.H. Brănişca (judeţul Hunedoara), precum şi pe râurile din bazinele hidrografice: Cricovul Sărat - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Nişcov (judeţele Prahova şi Buzău).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Strei - bazin superior, şi din bazinul hidrografic Nişcov - bazin superior, precizează INHGA.

Atenţionarea Cod galben a fost transmisă către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă: Mureş, Buzău-Ialomiţa, Sistemele de Gospodărire a Apelor: Hunedoara, Prahova şi Buzău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel