E-mailul intern, instrumentul virtual care a intrat în viaţa oamenilor de mai bine de trei decenii ar putea fi detronat de Twitter, Facebook şi alte aplicaţii care ne permit trimiterea de mesaje instant. Acesta este ideea lui Thierry Breton, director general al Atos (firma specializată în IT cu sediul în 42 de ţări). Breton a anunţat că toţi angajaţii săi vor fi obligaţi să renunţe la e-mail începând cu anul 2014. Deşi mulţi consideră că această idee este una stupidă, directorul consideră că va ajuta la creşterea productivităţii firmei.
Autor: Anca Murgoci
Iniţiativa face parte dintr-un proiect numit „Welfare at Work”. Astfel, proiectul încurajează tinerii angajaţi să propună cele mai bune măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Potrivit BBC Mundo, tinerii nou angajaţi au renunţat la comunicarea prin e-mail în favoarea mesageriei instant de la Facebook. Angajaţii de la compania Atos pierdeau foarte mult timp pentru a consulta e-mailurile interne. Astfel, ei acordau între 15 şi 20 de ore pe săptămână acestei activităţi virtuale, ceea ce scădea productivitatea. Breton susţine că va încuraja dezvoltarea unei reţele sociale interne pentru compania sa.
Iniţiativa companiei Atos nu a fost prima de acest gen. În 2008, instrumentul virtual Yammer a fost conceput ca o reţea socială pentru lumea afacerilor. Potrivit TechCruch, în septembrie 2010, serviciul a fost utilizat de peste 80.000 de companii la nivel mondial. Mesajele se transmit instant şi astfel creşte randamentul angajaţilor.
Breton a recomandat angajaţilor săi utilizarea unui serviciu numit Atos Wiki care permite modificarea conţinuturilor online şi un alt serviciu numit Office Communicator care permite participarea la video conferinţe. Chiar dacă Breton nu este de acord cu e-mailurile interne, acestea vor continua să existe în următorii 10 sau 15 ani.
Citește şi:Zuckerberg: e-mailul în forma actuală nu este un sistem modern de comunicare. Va dispărea în câţiva aniFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu