Expoziţia anuală a Ziarului Neconvenţional

Ziarul Neconvenţional, prima publicaţie liberă de orice compromis, anunţă vernisajul Expoziţiei sale Anuale, ce va avea loc luni, 19 decembrie 2016, ora 7 p.m., la Galeria de Artă a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu.

În noul spaţiu expoziţional dedicat artelor vizuale, aflat pe str. Academiei, nr. 18-20, vor sta alături, dialogând subtil, lucrările artiştilor independenţi de orice constrângere (desigur), care împărtăşesc spiritul de frondă al Ziarului Neconvenţional.

În cei 13 ani de existenţă, de când Paula Ribariu a avut curajul să-l lanseze într-o formulă de samizdat, în care funcţionează şi astăzi, Ziarul Neconvenţional şi expoziţiile sale anuale i-au reunit pe maeştri şi pe debutanţii promiţători, care au confirmat apoi că talentul de care erau "bănuiţi" nu era o iluzie.

În 2016, generosul spaţiu expoziţional de la parterul Universităţii de Arhitectură va fi luat în stăpânire de 13 artişti din diverse generaţii: Alma Redlinger, Paula Ribariu, Ştefan Pelmuş, Constantin Abăluţă, Mircea Barzuca, Lucian Ţăran, Sanda Buţiu, Radu Comşa, Brînduşa Bontea, Magda şi Bogdan Pelmuş, Irina Florescu, Daniela Chirion.

Picturile, obiectele de ceramică şi instalaţiile din Expoziţia Ziarului Neconvenţional vor fi prezente la întâlnirea cu publicul, până în data de 12 ianuarie 2017, când se vor întoarce în atelierele artiştilor care le-au imaginat. Dar numai după ce vor fi stârnit reacţia privitorilor!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel