EXCLUSIV  Winston is back!

Val Vâlcu / 19 iul 2018 / 08:37 Salveaza PDF Comentarii
Vasile Blaga
Descriere foto: Vasile Blaga

Premierul a admis că țara trece printr-o criză majoră și orice dispută domestică trebuie să înceteze pe timpul confruntării cu inamicul extern. De aceea, și-a rugat vechiul său adversar  să accepte poziția de membru în Cabinetul de război.

Două zile mai târziu, i-a cerut să preia conducerea Royal Navy. Este momentul când flota a primit mesajul ”Winston is back!”.  După înfrângerea trupelor britanice din Norvegia, opt luni mai târziu,  lui Neville Chamberlain i s-a retras sprijinul partidului , iar Churchill a devenit PM.

Jumătate din PNL, respectiv vechiul PDL, a primit mesajul ”Winston is back!”, chiar de la Vasile Blaga. Buldogului nu-i mai lipsește decât un trabuc și un papion ca să semene și fizic cu modelul istoric amintit.

Ludovic Orban, semnatarul pactului cu sistemul #rezist, nu avea cum să confrunte, ieri, grupul primarilor din Ardeal și al liderilor locali din Moldova, strânși în jurul lui Blaga. Doar cu Dancă, de la Cioloș, Turcan, de la Moscova,  și Petrache de la Ilfov.  La prima vedere, mi s-a părut o gafă cât un denunț venirea  lui Orban în sediul PNL, odată cu pedeliștii. Nu își băga capul doar în poză, ci și în laț.  Ori venea să-i tragă de urechi, ca președinte de partid, ori se făcea că are treabă la firma din Tg Mureș de unde își încasează salariul.

Totuși, trebuie să recunosc că tentativa sa de reducere a daunelor a avut logică. A încercat să minimalizeze importanța evenimentului, să arate că deține măcar ștampila și biroul președintelui, că nu a fugit cu elicopterul, că, de fapt, negociază cu puciștii, că va regla totul printr-un troc  la europarlamentare. În plus, a aruncat și fumigena cu Antonescu, la deruta pedeliștilor și pentru mobilizarea peneliștilor.

Calculele s-au dovedit greșite. Blaga a spulberat totul cu o frază: contează prezidențialele! Ca să ducem analogia mai deprate, nu putem aștepta o înfrângere la europarlamentare, ca în Norvegia, pentru a debarca liderul trubadur, cu trei luni înainte de alegerile prezidențiale, cele care contează în 2019. S-ar putea să fie prea târziu. Cât despre Antonescu, greu de crezut că va reveni, în condițiile în care riscă să se asocieze cu un eșec de proporții catastrofale, pentru o politică de care nu e vinovat.

Bine-bine, dar cine reprezintă, în această poveste, inamicul extern pentru PNL?

Ironi sorții face ca ”nemții” care atacă PNL-PDL să fie conduși de ”francezul” Cioloș.

 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26