Victor Ciutacu: Nu rezonez cu drama familiilor care nu fac copii. Drama e a familiilor pe ai căror copii cad proiectile

Facebook Victor Ciutacu
Facebook Victor Ciutacu

Jurnalistul Victor Ciutacu critică proiectul Guvernului care vine în ajutorul cuplurilor infertile din România. 

"Vă rog să mă scuzați că nu rezonez cu "drama" familiilor care nu fac copii. Pe care trebuie s-o acoperim noi cu până la 4.000 euro de căciulă fertilizată; cu succes au ba. Dramă e aia a familiilor peste ai căror copii cad proiectile. Mofturile vedetelor tv și ale cuconetului din "lumea bună" care rup clinicile private din bani de la buget chiar nu mă mișcă. Să adopte sau, după caz, se însămânțeze pe banii lor...

P.S. Vrei s-o arzi reformator pe demografie, fă program guvernamental dedicat și ține-te de el, dar nu prezenta golănia asta cu dedicație ca măsură antisaărăcie", a transmis Victor Ciutacu. 

De la ce a pornit Victor Ciutacu 

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat luni că proiectul care vine în ajutorul cuplurilor infertile este deja transmis pe circuitul de avizare şi în două-trei luni vor putea fi plătite primele decontări pentru proceduri de fertilizare in vitro.

"Extinderea acestui program la nivel naţional - FIV 'O şansă pentru cuplurile infertile' -, însemnând decontarea preţului întreg pentru procedura de fertilizare in vitro, este un proiect mult aşteptat. A fost dezbătut deja cu societatea civilă, el a funcţionat cu rezultate bune în municipiul Bucureşti, unde s-au născut 556 de copii după 1.000 de astfel de proceduri", a spus Firea într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului, în care liderii coaliţiei au prezentat programul "Sprijin pentru România".

Ea a adăugat că acest proiect este deja transmis pe circuitul de avizare şi că va fi realizat de Ministerul Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii.

"Decontările se vor face în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Suma decontată pentru o procedură este de 4.000 de euro, în lei, la cursul zilei. Condiţiile cred că sunt foarte bune, pentru femei între 25 şi 45 de ani.

Până acum se făceau deconturi pentru doamne de până la 40 de ani. S-a eliminat, de asemenea, acea condiţionalitate privind valoarea AMH, o analiză medicală, şi, de asemenea, nu sunt condiţionate procedurile în sensul numărului acestora, bazându-ne doar pe recomandarea medicală.

Aşa cum spuneam, acest proiect va intra în foarte scurt timp pe masa Executivului, ne bucurăm de susţinerea liderilor coaliţiei şi de susţinerea domnului prim-ministru. Sunt convinsă că în două-trei luni deja vom putea să realizăm primele decontări", a afirmat Firea.

Cuplurile care pot aplica pentru FIV pot fi atât persoane căsătorite  cât și necăsătorite, dar se vor putea înscrie și femeile singure. Suma decontată va include atât tratamentele pre-FIV cât și cheltuielile de îngrijire post-FIV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel