Top 10 cele mai sexy actrițe în 2013 de la Hollywood

Cele mai sexy actrițe de la Hollywood au fost desemnate de către celebra revistă Total Film, care are un conținut strict cinemtografic. 

Topul însă nu a fost făcut numai de capul editorilor revistei. El se bazează pe voturile date de către un număr de 25.000 de cititori ai publicației, aceștia exprimându-și opțiunile, realizând astfel poate cel mai fierbinte top.

10.Ultimul loc îl ocupă Charlize Theron, frumoasa blondă a fascinat atât prin aspectul ei fizic, cât și prin rolurile în care a excelat până acum, chiar daca ocupă ultima poziție, este totuși prezentă. Cele mai de succes filme în care a jucat sunt: Sweet November, unde Keanu Reeves i-a fost partener, cel care de altfel în viața reală îi este și un bun prieten, Hancock, In the Valey of Elah, The Italian Job, Trapped, The Devils Advocate, The Yards, Celebrity.

9.Natalie Portman. În anul 2011 Natalie, caștiga premiul pentru Cea mai bună actriță pentru un rol principal, ducând acasă cu ea și Globul de Aur, cel care i-a fost decernat pentru rolul din Lebada Neagra (Black Swan), o dramă aparte a tensiunii interioare a unei dansatoare de balet. Filmul V for Vendetta i-a adus actriței și o experiență inedită și anume ea s-a ras în cap, pentru scenele de final, iar filmul Closer a fost cel care a adus-o pentru prima dată în atenția juriului de la Globurile de Aur. Nativa din Ierusalem, actrița Natalie Portman și-a câștigat faima abia în anul 1999, cu rolul din Războiul Stelelor – Amenințarea fantomei, unde a jucat-o pe regina Amidala.

8.Zooey Deschanel, actrița originară din Los Angeles. Primul film al lui Zooey Deschanel a fost în anul 1999, în Mumford. Au urmat apoi roluri mai bune în filme mai bine cotate precum Almost Famous, Cameron’s Crowe, All the real girls, Yes Man în care a jucat alături de Jim Carrey.

7.Anne Hathaway, frumoasa brunetă care a cucerit inimile romanticilor mai ales cu filmele „One day” și „Devil Wears Prada”.  Anul 2013 i-ar putea aduce actriței Oscarul cu filmul Mizerabilii.

6.Emma Watson, simpatica Hermionne din seria Harry Potter care se pare că nu mai este deloc mică, așa cum și-a început cariera. Ema ocupă acum o poziție destul de bună în topul sexy. În anul 2013 va apărea în cinematografe cu filmul Ring și în 2014 cu filmul Noah.

5. Mila Kunis, cea care aparent, era doar umbra lui Natalie Portman, în filmul Lebada Neagră (Black Swan), acum se pare că este în fața frumoasei israelience. De la acel rol însă publicul a îndragit-o iar revista Esquire a ales-o ca fiind cea mai sexy femeie din întreaga lume, în prezent fiind iubita lui Ashton Kutcher în locul lui Demi Moore, cea care se pare că nu apare în niciun top de frumusețe în ultima vreme.

4. Emma Stone. Originalitatea frumuseții ei atât fizice cât si actoricești a fost descoperită mai ales în filmul Spider Man, actrița furând inimile tuturor fanilor acestui personaj de poveste. Însă nu trebuie să uităm nici de rolurile sale din Crazy Stupid Love și The Help, filme care au făcut-o să fie apreciată și cunoscută de întreaga lume. Se pare că în anul 2013, Emma Stone va fi foarte ocupată, având în vedere că ea este implicată în nici mai mult nici mai puțin de șase producții cinematografice.

3.Kristen Stewart, pentru unii detestabilă, pentru alții extrem de frumoasă, care se pare că sunt majoritari având în vedere că ea a caștigat locul trei în acest top. Având în vedere că anul 2012 a fost foarte plin pentru Kristen, implicând aici și despărțirea de iubitul ei, din filmul Twilight și din viața reală Robert Pattinson, trebuie menționat că actrița a primit o nominalizare mai puțin plăcută, și anume aceea de „cea mai proastă actriță” în cadrul decernării premiilor la Zmeura de Aur, chiar pentru rolul ei de iubită a unui vampir – Bella, din filmul Twilight.

2.Scarlet Johansson, actrița care a primit de multe ori dinstincția de cea mai sexy femeie, în ani consecutivi. Ea are tot ce e necesar unei femei pentru a fi atrăgătoare, știe să se pună în valoare și obțină ceea ce vrea. Anul 2013 se pare însă că a declasat-o pe una dintre cele mai senzuale femei de la Hollywood. Scarlet Johansson va filma pentru anul 2013, la producțiile cinematografice Don Jon’s Addiction cât și la un film ce vizează biografia lui Alfred Hitchcock, rolul ei fiind cel al lui Janet Leigh.

1.Jennifer Lawrence, actrița nominalizată la mai multe categorii în cadrul premiilor Oscar, în special pentru personajul pe care îl interpretează în Silver Linings Playbook. În anul 2013 Jennifer va avea parte și de lansarea celui de-al doilea film ai ei, din cadrul francizei The Hunger Games, unde interpretează un personaj principal, atrăgând tot mai mult ovațiile publicului și iată, fiind pe prima poziție în topul cleor mai sexy femei de la Hollywood.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel