Un studiu realizat de cercetători elveţieni pune în evidenţă caracterul nociv al anumitor deodorante. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Geneva au reuşit să demonstreze efectele nefaste ale sărurilor de aluminiu prezente în deodorante asupra celulelor mamare, în cadrul unor experimente efectuate in vitro.
Cercetările n-au dovedit totuși că aceste săruri ar provoca cancere ale sânului. Studiul, ale cărui rezultate au fost publicate în Journal of Applied Toxicology, arată că sărurile de aluminiu au efecte nedorite asupra celulelor mamare, informează Universitatea din Geneva.
Oamenii de ştiinţă au creat in vitro modele de celule mamare umane, într-un mediu care conţinea doze de săruri de aluminiu de 1.500 - 100.000 de ori mai mici decât cele prezente în deodorantele clasice. După câteva săptămâni, ei au constatat că aceste săruri au determinat un comportament anormal al celulelor, care corespundea primelor faze de transformare malignă, informează Realitatea.
Dezbaterea asupra nocivităţii sărurilor de aluminiu s-a declanşat de când s-a observat, în ultimii ani, o creştere a numărului de cazuri de cancer de sân, localizate spre partea exterioară a glandei mamare, aproape de axilă. Până în prezent au existat puţine date care puteau întări sau infirma ipoteza vinei deodorantelor cu săruri de aluminiu în apariţia cancerului, mai spune Universitatea din Geneva.
Rezultatele echipei de cercetători aruncă o lumină nouă asupra acestei probleme. 'Deşi studiul nu ne permite să afirmăm că sărurile de aluminiu din deodorantele clasice duc la dezvoltarea cancerului de sân, el aduce totuşi dovezi ştiinţifice ale nocivităţii acestor săruri asupra celulelor mamare', încheie unul dintre autorii cercetării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu